vineri, 19 aprilie, 2024

Doi soferi au ajuns in stare grava la spital dupa ce masinile lor au intrat in coliziune, pe DN 15B in Neamt

Distribuie:

Publicat:

Două persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ după ce maşinile pe care le conduceau au intrat în coliziune pe drumul naţional DN 15B, în localitatea Vânători-Neamţ, a declarat, pentru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru, potrivit agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, nu a fost nevoie de descarcerarea victimelor, acestea fiind preluate de echipajele de ambulanţă.

ISU Neamţ a intervenit cu o autospecială de intervenţie, iar de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au fost trimise la locul producerii accidentului două autospeciale.

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală şi efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img