joi, 18 aprilie, 2024

Doi soti din Valcea au fost arestati pentru omor: Cei doi l-au snopit in bataie pe bunicul femeii, pentru a ramane singuri in locuinta

Distribuie:

Publicat:

Doi soţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii vâlceni, după ce l-au bătut pe bunicul femeii, în vârstă de 84 de ani, iar bătrânul a murit în urma rănilor suferite, potrivit news.ro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, procurorii au decis reţinerea lui Laurenţiu Cornăţanu şi a Adinei Maria Cornăţanu, pentru loviri sau vătămari cauzatoare de moarte.

 

|"Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada 12-14 februarie, ambii inculpaţi au exercitat la locuinţa de domiciliu acte de agresiune fizică de o intensitate ridicată asupra victimei G.V., în vârstă de 84 de ani, bunicul inculpatei Cornăţanu Adina Maria, cu care aceştia convieţuiau, provocându-i victimei leziuni traumatice severe care i-au provocat în final decesul, survenit în data de 16 februarie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde victima se afla internată din data de 15 februarie”, se arată în comunicat.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea, Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vâlcea şi Serviciul Operaţiuni Speciale Vâlcea.

Cele două persoane vor fi prezentate marţi, Tribunalului Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img