marți, 19 martie, 2024

Doliu in lumea bisericeasca din judetul Vaslui : Astazi va fi inmormantat parintele Constantin Marin

Distribuie:

Publicat:

Părintele Constantin Marin a fost, vreme de peste trei decenii, paroh al Bisericii „Sfântul Mina” din municipiul Bârlad.

A absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț și Institutul Teologic de Grad Universitar din București.

De-a lungul activității pastorale, a activat ca preot și în Parohiile Odaia Bursucani, Dumeşti II, din 1987 fiind numit preot paroh la biserica Sfântul Mina din municipiul Bârlad. În toate aceste locuri s-a implicat în restaurarea bisericilor parohiale și în întărirea credinței în rândul enoriașilor, fiind unul dintre cei mai apreciaţi părinţi duhovniceşti ai Bârladului. În ultimii ani de viaţă a depus un efort considerabil pentru  construirea bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din zona Polimed. A fost, pentru o vreme, şi protopop al Protopopiatului Bârlad.

Părintele este depus la Biserica „Sfântul Mina” din Bârlad, iar slujba de înmormântare va fi oficiată joi, 4 iunie, începând cu orele 12.00.

În aceste momente de despărțire vremelnică, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a transmis mesajul său de condoleanțe familiei părintelui Constantin, precum și aprecierea sa pentru tot efortul depus în slujirea Bisericii.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img