vineri, 29 martie, 2024

Donald Trump, atac fara precedent la adresa lui Emmanuel Macron: Ce l-a infuriat pe liderul de la Casa Alba

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a criticat, joi seară, pe omologul său din Franţa, Emmanuel Macron, afirmând că acesta transmite "semnale contradictorii" Iranului, în contextul crizei referitoare la programul nuclear iranian, potrivit Mediafax.

"Iranul are probleme financiare grave. Vor cu disperare să negocieze cu Statele Unite, dar primesc semnale contradictorii din partea celor care pretind că ne reprezintă, inclusiv din partea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron", a afirmat Donald Trump joi seară prin Twitter.

"Ştiu că Emmanuel Macron are intenţii bune, aşa cum au şi alţii, dar nu vorbeşte nimeni în numele Statelor Unite, ci doar Statele Unite. Nu este autorizat nimeni în niciun fel ori formă să ne reprezinte!", a atras atenţia liderul de la Casa Albă.

Donald Trump a intensificat presiunile diplomatice, economice şi militare asupra Iranului, dar vrea dialog cu Teheranul pe tema programului nuclear. Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a anunţat recent că a refuzat invitaţia de a se întâlni cu Donald Trump la Casa Albă.

Emmanuel Macron susţine în continuare Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul şi discută frecvent cu preşedintele iranian, Hassan Rohani.

Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene. Tensiunile s-au amplificat după ce Iranul a doborât o dronă militară americană.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img