vineri, 29 martie, 2024

Dorel Duta ramane presedintele UNSICAR pentru urmatorii 3 ani

Distribuie:

Publicat:

 

Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România – UNSICAR şi-a stabilit conducerea pentru următorii trei ani, al cărei mandat va expira la finele anului 2023, iar în urma voturilor exprimate de membrii asociaţiei în cadrul Adunării Generale din data de 22 decembrie 2020, la conducerea Uniunii rămâne Dorel Duţă, actualul preşedinte.

Potrivit unui comunicat de presă, Consiliul Director va fi format din Rodica Fuicu (Asig Management), Dorel Duţă (Hobbit Broker de Asigurare), Victor Şraer (Otto Broker), Gheorghe Grad (Renomia SRBA), Octavian Tatomirescu (Campion Broker), Ion Moise (eClaims Assistance) şi Eduard Simionescu (Greco Romania).
Dorel Duţă activează în industria de asigurări de peste 25 de ani. Şi-a început activitatea la Asigurări Ion Ţiriac ASIT, după care a intrat în piaţa brokerajului de asigurare, în anul 2000. Dorel Duţă este asociat şi director general la Hobbit Broker de Asigurare şi este membru UNSICAR începând din decembrie 2000. Începând din anul 2014, el este membru în Consiliul Director al UNSICAR, iar din 2016 este reprezentantul pieţei financiare nonbancare în Colegiul de Coordonare al SAL-Fin.

"Mă simt onorat şi le mulţumesc colegilor din UNSICAR pentru noul vot de încredere pe care mi l-au acordat. Apreciez că în mandatul anterior mi-am atins obiectivele propuse şi, alături de colegii din Consiliul Director, voi continua proiectele începute şi voi demara altele noi, toate în interesul şi beneficiul membrilor Uniunii şi al pieţei asigurărilor în general. Le mulţumesc foştilor colegi din Consiliul Director pentru activitatea prestată şi le dorec bun venit noilor noştri colegi", a declarat Dorel Duţă.

Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR), organizaţie înfiinţată în anul 2000, reprezintă 80 de companii – de brokeraj de asigurare, de regularizare daune şi de pregătire profesională. Cota membrilor UNSICAR totalizează peste 60% din piaţa de brokeraj de asigurare.

UNSICAR este membru cu drepturi depline a BIPAR (Bureau International des Producteurs d'Assurances et de Reassurances), organizaţie internaţională înfiinţată în 1937 care reuneşte asociaţiile profesionale naţionale ale intermediarilor în asigurări, precum şi a POI (Partners of Intermediaries).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img