marți, 19 martie, 2024

Dranceni : Conducea un ansamblu rutier, fara drept

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetăţenie română şi R. Moldova, care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

În ziua de 01 iulie, în jurul orei 06.00, poliţişti de frontieră din cadrul  Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi,  aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Drînceni, un ansamblu de vehicule format dintr-un  microbuz şi o remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova, condus de  C.I., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 40 de ani.

"La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu deţine premis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce vehiculele în cauză .
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. " declara Irina Mirica – purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img