vineri, 19 aprilie, 2024

DUMINICA Sfintei Cruci: Ce nu ai voie sa faci astazi

Distribuie:

Publicat:

Duminica Sfintei Cruci este o sarbatoare importanta in calendarul crestin ortodox. Aceasta pica in fiecare an in a treia duminica din Postul Pastelui. In 2019, Duminica Sfintei Cruci este praznuita duminica, 31 martie 2019.

In aceasta zi de sarbatoare, in toate Bisericile din Romania, lecturile de la Sfanta Liturghie se fac din cartile biblice "Evrei 4, 14-16; 5, 1-6 (Apostolul) si Marcu 8, 34-38; 9,1 (Evanghelia)". La Utrenie, Sfanta Cruce este scoasa in procesiune din sfantul altar in mijlocul bisericii, unde este asezata spre inchinare.

La Sfanta Liturghie, Trisaghionul („Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fara-de-Moarte miluieste-ne!") este inlocuit cu imnul „Crucii Tale ne inchinam Stapane si sfanta Invierea Ta o laudam si o slavim!". De asemenea, sarbatoarea Crucii marcheaza si injumatatirea Postului Mare, perioada care conduce catre praznuirea Patimilor si Invierii lui Hristos. De aceea, atat duminica aceasta, cat si intreaga saptamana care o urmeaza, sunt centrate pe inchinarea si contemplarea lemnului de viata facator al Crucii lui Hristos.

Crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos a fost descoperita ca urmare a dorintei Sfantului Constantin cel Mare si a Sfintei Elena, mama sa. Traditia spune ca soldatii romani au aruncat crucea pe care a fost rastignit Iisus, dar si crucile celor doi talhari, intr-o cisterna sapata in piatra, de langa Golgota. O alta credinta spune ca ar fi fost ingropata de ucenicii lui Iisus, dupa rastignirea sa. Dupa ce a fost descoperita Sfanta Cruce, a fost inaltata de catre Episcopul Macarie al Ierusalimului, pe 14 septembrie 335, ca toti crestinii sa vada Lemnul pe care Domnul a patimit. Tot traditia spune ca a fost asezata deasupra unui mort, care a inviat in momentul atingerii Sfantului Lemn.

In aceasta duminica este dezlegare la ulei si la vin. La biserica, insa, Sfanta Cruce este scoasa in procesiune din altar si depusa in mijlocul bisericii, iar Trisaghionul este inlocuit cu un imn dedicat Sfintei Cruci. In aceasta zi, potrivit traditiilor si superstitiilor, nu se face treaba – nu se spala rufe, nu se coase – pentru ca este pacat. In schimb se merge la biserica unde se inchina in fata Sfintei Cruci. Se mananca mancaruri de post, dar si deserturi de post.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img