News Flash:

Dupa 18 ore de operatii, s-a realizat un dublu transplant de maini: Pacientul isi pierduse bratele in urma unei infectii severe acum cativa ani

29 Ianuarie 2021
328 Vizualizari | 0 Comentarii
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.9253 RON (0.0000)
USD: 4.0683 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
media 154030772970053000

Un spital din Suedia a anunţat joi că a realizat un dublu transplant de mâini, primul de acest gen din regiunea nordică, relatează dpa.

Transplantul a fost efectuat în timpul unei operaţii de 18 ore, a anunţat Spitalul Universitar Sahlgrenska din oraşul Göteborg, scrie agerpres.ro.

Mâinile au fost transplantate de la un donator la un pacient, care îşi pierduse ambele mâini în urma unei infecţii severe în urmă cu câţiva ani. Pacientul a fost externat din spital după patru săptămâni de recuperare.

Spitalul nu a dezvăluit informaţii despre donator.

"Operaţia a decurs bine, iar personalul medical de aici a fost fantastic! Este un sentiment minunat să am două mâini pe care să le pot mişca", a afirmat pacientul sub rezerva anonimatului.

Mai multe secţii ale spitalului au cooperat înainte, în timpul şi după procedură, a afirmat spitalul.

"Marea provocare a fost coordonarea celor peste 15 chirurgi, anestezişti şi asistente medicale care au realizat operaţia de 18 ore", a declarat medicul Paolo Sassu.

Era necesar "să se asigure că oasele, vasele de sânge, tendoanele şi nervii au fost conectate astfel încât funcţia şi mobilitatea mâinilor să fie cât se poate de bună", a mai spus el.

A doua zi după operaţie, pacientul a reuşit să mişte toate cele zece degete de la mâinile transplantate.

Pacientul va avea nevoie de o perioadă de recuperare îndelungată, însă a fost recunoscător pentru că poate "să aibă o viaţă normală şi mai independentă".

"Există încă motive pentru a fi foarte vigilenţi în condiţiile în care medicamentele imunosupresoare de care are nevoie pacientul implică un risc crescut de infecţie şi alte complicaţii", a spus Anders Nilsson, unul dintre chirurgii din echipa care a efectuat operaţia.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1580 (s) | 34 queries | Mysql time :0.041003 (s)