News Flash:

Economia franceza se va contracta in trimestrul patru din 2020 (ministrul de Finante)

26 Octombrie 2020
222 Vizualizari | 0 Comentarii
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8744 RON (+0.0004)
USD: 4.0105 RON (+0.0071)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
media 158627907308393200

 

Economia Franţei se va contracta probabil în trimestrul patru din 2020, în condiţiile în care măsurile de izolare impuse pentru a stopa al doilea val al pandemiei de coronavirus (COVID-19) vor costa aproximativ două miliarde de euro, a anunţat vineri ministrul de Finanţe Bruno Le Maire, transmit Xinhua şi Reuters, potrivit AGERPRES.

"Vom avea probabil o creştere economică negativă în ultimul trimestru al anului. Dar va exista o redresare solidă în 2021", a declarat oficialul francez la postul de radio Europe 1.

El a explicat că există în acest moment o mulţime de incertitudini, în special cele legate de alegerile din SUA şi de Brexit, şi a dat asigurări că va proteja în continuare companiile şi angajaţii.

Din cauza măsurilor adoptate pentru a sprijini redresarea economiei în urma pandemiei, deficitul bugetar al Franţei va urca anul acesta la 10,2% din PIB. Uniunea Europeană a suspendat în luna martie aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut.

După suspendarea regulilor de disciplină bugetară, statele membre au anunţat cheltuieli publice în valoare de miliarde de euro pentru a ajuta sistemele de sănătate şi a susţine economiile, companiile şi piaţa muncii să facă faţă impactului pandemiei de coronavirus.

Institutul Naţional de Statistică (Insee) a previzionat luna aceasta că a doua economie a zonei euro va raporta o creştere zero în trimestrul patru din 2020, după ce anterior estimase un avans de 1%.

După un prim val care a provocat peste 30.000 de decese în primăvară, Franţa se confruntă în prezent cu un al doilea val epidemic. Numărul deceselor asociate noului coronavirus a depăşit între timp 34.000, iar în prezent 2.239 pacienţi sunt la reanimare sau la terapie intensivă.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1192 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012942 (s)