News Flash:

Șeful Renault anunță că Dacia nu se scumpește

14 Ianuarie 2022
117 Vizualizari | 0 Comentarii
media 161830641176565700

Brandul Renault vrea ca până în 2030 să vândă în Europa doar vehicule electrice, faţă de obiectivul precedent de 90%, a anunţat joi directorul general Luca de Meo, adăugând că "va urma Dacia, iar electrificarea ei va fi realizată astfel încât nu vom majora preţurile", transmite AFP.

Renault a decis să producă în China modelul electric Dacia Spring.

"Pregătim condiţiile pentru ca Renault să fie un brand 100% electric până în 2030", le-a spus jurnaliştilor Luca de Meo la un eveniment al companiei.

Brandul Renault va lansa anul acesta un model compact electric, Megane, şi în curând o versiune modernizată a automobilului mic Renault 5, ambele produse în Franţa.

"Compania a reuşit să-şi reducă costurile fixe cu două miliarde de euro pe an, mai repede decât am prevăzut", a explicat şeful Renault.

În primele 10 luni din 2021, modelul Renault Zoe a fost al treilea cel mai bine vândut vehicul complet electric din Europa, după Model 3 de la Tesla şi ID.3 de la Volkswagen. De asemenea, 15.000 de comenzi pentru Dacia Spring, un model produs în China, au fost făcute în primul semestru din 2021.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0892 (s) | 23 queries | Mysql time :0.026981 (s)