sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Electromiografia, analiza indicata cand esti suspect de sindrom de tunel carpian

Distribuie:

Publicat:

Electromiografia (EMG) este o investigație folosită pentru diagnosticarea afecțiunilor neuromusculare, inclusiv sindromul de tunel carpian.

Electromiografia presupune aplicarea unui stimul electric de mică intensitate pe traiectul nervului cercetat și înregistrarea răspunsului muscular. Acest stimul electric este mijlocit de electrozi de suprafață (discuri metalice care se lipesc pe piele) sau de ace-electrod foarte fine.

Electrozii vor transmite un curent electric de intensitate mică pe care îl vei resimți ca un spasm muscular, ca niște înțepături ușoare. În timpul EMG, specialistul verifică dacă există activitate electrică spontană a mușchiului în repaus și activitatea electrică a mușchiului când acesta se contractă ușor.

Deși electromiografia cu ac este considerată o metodă invazivă,  pacienții nu resimt decât un mic disconfort și, eventual, o mică durere la locul înțepăturii, care trece de la sine în câteva zile.

 

Cu toate acestea, procedura este contraindicată persoanelor care urmează tratament cu anticoagulante sau care suferă de hemofilie, deoarece există risc crescut de sângerare.

În cazul celor care au implantat un pacemaker sau aparat Holter, de asemenea, este contraindicată electromiografia, deoarece aplicarea de curent electric poate determina disfuncția acestor dispozitive.

Ce simptome pot indica necesitatea efectuării unei electromiografii

Medicul neurolog poate recomanda electromiografia atunci când ai simptome ce pot sugera o afecțiune a nervilor sau a mușchilor. Printre aceste semne se numără:

Senzație de amorțeală și furnicături (ace, înțepături) la nivelul unui membru

Slăbiciunea musculară

Senzația de arsură sau răceală

Durerile sau crampele musculare (cârceii)

Durerile la nivelul mâinilor sau picioarelor

Electromiografia – ce afecțiuni poate depista

Electromiografia poate fi necesară pentru a diagnostica sau elimina diverse patologii, cum ar fi:

Distrofia musculară

Polimiozita

Miastenia Gravis

Sindromul Eaton-Lambert

Sindromul de tunel carpian

Polineuropatia diabetică

Sindromul Guillan-Barre

Scleroza lateral amiotrofică

Poliomielita

Hernia de disc

Nu folosi creme sau uleiuri pe piele înainte de procedură

Deși electromiografia nu presupune să stai nemâncat cu câteva ore înainte de testare, medicul ar putea recomanda evitarea consumului de băuturi cu cafeină și fumatul cu 2-3 ore anterior procedurii.

De asemenea, se recomandă dușul înainte de electromiografie, pentru a îndepărta uleiurile naturale de pe piele. Totodată, este contraindicată folosirea cremelor, loțiunilor sau uleiurilor pe piele înainte de testare, potrivit mayoclinic.org.

În cazul în care urmezi un anumit tratament, inclusiv cu suplimente din plante, informează medicul înainte de investigație. Dacă iei pastile cu piridostigmină (relaxant muscular), este foarte important să-i comunici medicului acest lucru înainte de electromiografie.

continuarea pe csid.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img