vineri, 26 aprilie, 2024

Elina Svitolina, prima finalistă a turneului Bett1 Aces de la Berlin

Distribuie:

Publicat:

Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina (5 WTA) s-a calificat marţi în finala turneului demonstrativ pe iarbă Bett1 Aces de la Berlin, după ce a învins-o pe letona Anastasija Sevastova (43 WTA) cu 7-6 (2), 6-3, într-o oră şi 18 minute de joc.

În finala de miercuri a turneului berlinez, Svitolina va primi replica învingătoarei din semifinala ce le opune pe cehoaica Petra Kvitova (12 WTA) şi olandeza Kiki Bertens (7 WTA).

În partidele de luni, Kvitova a eliminat-o pe germanca Andrea Petkovic cu 6-4, 6-1, în timp ce Anastasija Sevastova a beneficiat de abandonul germancei Juliei Georges, la scorul de 6-3, 4-3 în favoarea letonei.

Atât la turneul masculin, cât şi la cel feminin de la Berlin, programat pe stadionul Steffi Graf între 13 şi 15 iulie, au participat câte şase jucători, respectiv şase jucătoare.

Un alt turneu de tenis demonstrativ la Berlin, de această dată pe hard, va avea loc între 17 şi 19 iulie pe fostul aeroport Tempelhof.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img