marți, 23 aprilie, 2024

„Elisabeta Polihroniade” Vaslui :In lumea mare a sahului-FOTO

Distribuie:

Publicat:

Centrul Scolar de Educatie Incluziva „Elisabeta Polihroniade” Vaslui a fost invitata speciala la Gala de deschidere a Turneului Regilor „In memoriam Elisabeta Polihroniade”. Astfel, reprezentantii scolii vasluiene au stat alaturi de titani ai sahului mondial, cum ar fi Hou Yifan (China), campioana mondiala en-titre, Vladimir Kramnik, ex-campion mondial al sahului clasic, Anatoly Karpov, multiplu campion mondial, Kirsan Iliumjinov, presedinte al FIDE, Nigel Freeman, director executiv al FIDE, Andone Madariaga, presedinte Grand Slam, Alexander Kostiev, presedinte al Uniunii Internationale „Sahul in scoala”, Faik Gasanov, arbitru-sef, Sorin Iacoban, presedintele Federatiei Romane de Sah, echipele olimpice de seniori si senioare ale Romaniei.

„Prelungind din celalalt taram valorile pe care le-a concesionat urmasilor de la ACS <<Elisabeta Polihroniade>> Bucuresti, iubita noastra doamna ne-a oferit inca un dar, prin ocazia unica de a fi printre marii sahisti ai lumii. Am fost martorii amintirilor si ai lacrimilor, ai regretului, ai promisiunilor, ai cuvintelor si necuvintelor despre regina sahului romanesc si mondial. Am ascultat vocea emotionanta a actritei Doina Ghitescu, intr-un documentar despre istoria turneului si am retrait istoria unui sah mat in 15 minute, venit din lumea  respectului pentru sportul mintii. Am plecat cu speranta ca intr-o buna zi vom reveni pe urmele pasilor nostri si ai marilor sahisti pe care i-am simtit alaturi de noi”, a declarat prof. Doinita Grigore, de la CSEI „Elisabeta Polihroniade” Vaslui.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img