vineri, 29 martie, 2024

Epidemia cu COVID-19 nu afecteaza activitatea ELCEN, transmite institutia si nu are personal infestat cu virus

Distribuie:

Publicat:

Activitatea operaţională a Electrocentrale (Elcen) nu este perturbată de evoluţia COVID-19 în România, iar la ora actuală nu există persoane infectate cu noul coronavirus în cadrul organizaţiei, a anunţat compania, într-un comunicat transmis marţi Agerpres.

Potrivit sursei citate, la nivelul societăţii s-a implementat un plan de continuitate a activităţii ce vizează două aspecte esenţiale: protecţia personalului şi asigurarea continuităţii producţiei de energie electrică şi termică.

"Comisia de coordonare a activităţii de prevenire şi limitare a efectelor îmbolnăvirii cu virusul COVID-19 formată în cadrul ELCEN se ocupă de implementarea măsurilor necesare pentru protejarea personalului şi asigurarea continuităţii activităţii în strânsă corelaţie cu evoluţia răspândirii coronavirusului şi în acord cu recomandările şi instrucţiunile autorităţilor competente şi cu legislaţia în vigoare", precizează compania.

Reprezentanţii Elcen menţionează că activitatea operaţională a companiei nu este perturbată de evoluţia coronavirusului la nivel naţional şi, de asemenea, că nu există persoane infectate cu COVID-19 în cadrul companiei.

Conform datelor, 28 persoane angajate la Elcen s-au autoizolat în prezent la domiciliu, întrucât au revenit din concediu din zone situate în afara ţării sau au intrat în contact cu persoane ce au revenit recent din afara României.

Planul pentru asigurarea continuităţii activităţii este actualizat constant în funcţie de evoluţia situaţiei şi cuprinde următoarele măsuri: măsuri preventive de igienă (s-au asigurat materialele necesare igienei personale şi se iau în continuare în calcul metodele cele mai eficiente şi mai rapide de achiziţionare şi suplimentare a acestor materiale şi de asigurare a curăţeniei şi dezinfectării în sediul central, puncte de lucru (CET-uri) şi alte clădiri aferente), cadrele medicale de la nivelul fiecărui punct de lucru, precum şi conducătorii locurilor de muncă monitorizează atent situaţia în sensul identificării angajaţilor ce ar putea prezenta risc de îmbolnăvire şi au instituit măsurile de izolare la domiciliu a salariaţilor ce au revenit din afara ţării sau au intrat în contact cu persoane care au revenit din afara ţării.

Totodată, întregul personal Elcen a fost instruit cu privire la aplicarea măsurilor de igienă personală, angajaţii sunt informaţi în mod constant cu privire la evoluţia situaţiei prin mijloace de comunicare electronice şi afişare în locuri strategice, vizibile a informaţiilor necesare, personalul de curăţenie a fost instruit cu privire la utilizarea dezinfectanţilor şi la frecvenţa utilizării în spaţiile în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea, s-a dispus limitarea contactelor care nu sunt necesare în cadrul companiei între angajaţi, precum şi între angajaţi şi terţi, s-au implementat măsurile ce implică decalarea programului de muncă sau desfăşurarea activităţii profesionale de la distanţă sau telemuncă în condiţii de risc crescut de propagare a virusului, s-a facilitat accesul către platformele online specifice derulării activităţii, în vederea continuării activităţii în condiţii de izolare la domiciliu.

În plus, întâlnirile zilnice se vor face prin intermediul video-conferinţelor şi permit realizarea activităţilor de grup prin integrarea personalului care lucrează în celelalte puncte de lucru (CET-uri) sau de la distanţă şi derularea normală a activităţii.

"S-au luat în calcul scenariile cu risc ridicat şi au fost identificate zonele disponibile pentru asigurarea unor spaţii special amenajate ce ar putea fi folosite pentru carantină cu respectarea tuturor condiţiilor necesare şi a legislaţiei în vigoare cu scopul protejării personalului esenţial şi al asigurării continuităţii activităţii în contextul creşterii riscului de contaminare asociat cu coronavirus", se arată în comunicatul companiei.

Reprezentanţi companiei subliniază că, în colaborare cu Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), precum şi cu celelalte autorităţi abilitate, prin grupul de lucru format pentru supravegherea, gestionarea, prevenirea şi atenuarea posibilelor efecte ale COVID-19, depune toate eforturile pentru a-şi proteja proprii angajaţi şi pentru a furniza în condiţii de siguranţă energie electrică şi termică.

Elcen este principalul furnizor de căldură şi apă caldă pentru bucureşteni, precum şi un important element de siguranţă naţională prin producerea şi livrarea energiei electrice în Sistemul Energetic Naţional.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img