News Flash:

Episcopia Hușilor organizează Simpozionul Național „Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor în comunism”

3 Iunie 2021
382 Vizualizari | 0 Comentarii
Afis Mina Dobzeu 5 iun v4 jfif

Episcopia Hușilor organizează în ziua de sâmbătă, 5 iunie 2021, Simpozionul Național „Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor în comunism”, dedicat personalității Arhimandritului Mina Dobzeu, duhovnic emblematic și mărturisitor al credinței creștine în perioada regimului ateu comunist, cu prilejul împlinirii, în 2021, a 100 de ani de la naștere (5 noiembrie) și a 3 ani de la trecerea la cele veșnice (7 iunie).

Evenimentul va reuni comunicări privind personalitatea și activitatea misionară a Părintelui Mina Dobzeu, aspecte din timpul detenției sale și botezul Părintelui Nicolae Steinhardt, viața monahală în perioada regimului comunist, precum și mărturii ale relației sale cu credincioșii.

Totodată, vor fi lansate volumul de documente „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)” și documentarul video: „Un om de flacără: Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor”.

Vor lua cuvântul: PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor; Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași; Dl. Adrian Nicolae Petcu, cercetător CNSAS; Arhim. Macarie Motogna, exarh al Mănăstirilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, președintele  Fundației „N. Steinhardt”; Protos. Zaharia Curteanu, exarh al Mănăstirilor din Episcopia Hușilor; Pr. Vasile Tofan, Huși; Prof. Theodor Codreanu, Huși; Prof. Maria Pară, Huși.

Programul evenimentului cuprinde:

0ra 09.15: Slujba Parastasului pentru Părintele Mina Dobzeu - la mormântul de pe latura de est a Catedralei Episcopale din Huși;

0ra 10.00: lucrările Simpozionului - Esplanada Catedralei Episcopale din Huși.

 

* Simpozionul este organizat cu respectarea regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1063 (s) | 34 queries | Mysql time :0.048814 (s)