Pentru o lume, bazata, in mare parte, pe profit si interese materiale, sfintii, prin sfintele lor moaste, marturisesc prezenta si lucrarea lui Dumnezeu in aceasta lume, care, desi este supusa pacatului, nu este distrusa total, ci este chemata la sfintenie. Sfintenia nu anihileaza firescul, normalul, ci intregeste, completeaza si reface ceea ce lipseste. Niciun sfant nu s-a prezentat ca purtator de lucruri suprafiresti, ci, in rabdare, a marturisit credinta, a aparat-o, uneori cu pretul vietii, dar a si sadit-o, prin faptele lui, in sufletele si inima multor generatii.
In Sinaxarul Bisericii noastre este consemnata la data de 7 iulie, ziua martiriului Sfintei Chiriachi. O sfanta, martira pentru credinta in Mantuitorul Iisus Hristos, Cel mort si inviat, care a avut curajul de a infrunta paganatatea, intunericul, compromisul, duplicitatea, si a pecetlui, cu pretul propriei vieti pamantesti, trecatoare, credinta in Mantuitorul Hristos.
Poate pentru foarte multi conationali, sfanta este putin cunoscuta, dar prezenta ei, la Catedrala Episcopala din Husi, de peste 250 de ani, ne indeamna sa facem cunoscuta viata, patimirea, dar, mai ales, biruinta ei, asupra mortii si uitarii, comune oamenilor.
Nascuta din parinti crestini, in Asia Mica, ca rasplata a rugaciunii lor catre Dumnezeu, pentru ca a vazut lumina zilei in zi de duminica, a primit numele Chiriachi, substantivul plural desemnand, in limba elina, ziua Invierii, ziua care, pentru crestini, este odihna si lucrare a celor pentru suflet. Tineretea si viata ei, plina de virtute si dragoste crestina, a dus-o in conflict cu autoritatile pagane ale Imperiului roman. Intrucat cel mai mare si perfid persecutor al Bisericii, imparatul Diocletian (284 -305), a pornit o sangeroasa si de neimaginat lupta impotriva ei, multi crestini primind cununa nepieritoare a martirajului, si Sfanta Chiriachi, pentru credinta in Domnul cel mort si inviat, s-a invrednicit de a se socoti impreuna cu cei ce „si-au spalat hainele lor si care stau neincetat, slujind si bucurandu-se de slava cea cereasca” (Apocalipsa 7, 14-17).
Martiriul sfintei ne arata puterea credintei si biruinta ei. O tanara isi asuma curajul, si, in fata autoritatilor pagane, marturiseste, curajoasa, ca apartine lui Hristos, ca este crestina, ca viata aceasta pamanteasca si favorurile trecatoare si inselatoare, nu pot fi, niciodata, comparate cu dobandirea vietii vesnice, pe care o daruieste Mantuitorul Hristos tuturor celor ce cred in El, si-L marturisesc. Sfarsitul vietii ei a intors multi pagani, cerand sa devina crestini. Si astfel, o lumina ce stralucea pe acest pamant, a luat, in ceruri, si alte lumini, care nu inceteaza a straluci de-a lungul veacurilor. Aceasta, in cateva cuvinte despre viata sfintei mari martire a lui Hristos, fericita Chiriachi.
Aici, la Catedrala Episcopala din Husi, se afla mana dreapta a acestei sfinte, care, in fiecare zi, raspandeste mireasma ce indeamna la revenirea in sine, la apropiere si impacare cu Dumnezeu, a tuturor celor care cauta odihna si linistea sufleteasca, intr-o lume foarte zbuciumata si bulversata.
In perioada anilor 1781-1791, a pastorit in scaunul episcopal, vrednicul, transilvanean de origine, Iacov Stamati, care a zidit actualul palat episcopal, dar care a primit si parte din sfintele moaste ale Sfintei Chiriachi.
Spre sfarsitul secolului XVIII, o parte din moastele Sfintei Chirachi, respectiv mana dreapta, se afla in posesia arhimandritului Meletie Ghica, calugar si vietuitor al Marii Lavre, din Muntele Athos. Mai inainte fusese staret al unei manastiri din Bucovina, dupa anul 1774, cand aceasta parte de tara a fost incorporata in Imperiul austro-ungar, pleaca si se stabileste la Muntele Athos. Nu stim de unde a intrat in posesia sfintelor moaste, insa, intr-un testament, scris de propria mana, aminteste de existenta lor, pe care, in cazul plecarii lui din aceasta lume, le lasa Manastirii Marea Lavra din Muntele Athos. In viata lui a intervenit o suferinta, pe cand se afla in cetatea Smirna, din Asia Mica, si, neavand mijloace financiare de tratament, scrie episcopului Husilor, Iacov, propunandu-i sa-i ofere o suma de bani, in schimb urmand sa primeasca, pentru Catedrala Episcopala din Husi, sfintele moaste. Acesta primeste bucuros propunerea arhimandritului Meletie Ghica, fagaduindu-i cele cerute, in schimbul primirii sfintelor moaste. In arhiva Episcopiei, s-a pastrat urmatoarea insemnare: „prin aceasta de fata iscalita scrisoare se face cunoscut ca pentru suma de 100 de lei, am dat mana Sfintelor moaste a Sfintei Chiriachi, iubitorului de Dumnezeu, episcopul Husilor, kir Iacov, si am luat, de la Preasfintia Sa banii, daruindu-i, in mainile sale in ziua de 1 iunie, 1787 sfintele moaste”.
O astfel de imprejurare fericita a facut ca, o parte din sfintele moaste ale Sfintei Chiriachi, sa fie adapostite in Catedrala Episcopala. La inceput, sfintele moaste erau asezate intr-o cutie de lemn de chiparos, dupa care, episcopul Iacov, a confectionat un chivot de argint, poleit cu aur, in care a asezat odorul acesta de nepretuit.
In ziua de 7 iulie, a fiecarui an, cand se cinsteste Sfanta, multime de credinciosi veneau, mai ales de dincolo de Prut, sa cinsteasca, dupa vrednicie pe Sfanta Chiriachi, sa se atinga de ea, sa se vindece de bolile si suferintele lor, sa multumeasca pentru darurile primite de la Dumnezeu.
Pentru o lume, bazata, in mare parte, pe profit si interese materiale, sfintii, prin sfintele lor moaste, marturisesc prezenta si lucrarea lui Dumnezeu in aceasta lume, care, desi este supusa pacatului, nu este distrusa total, ci este chemata la sfintenie. Sfintenia nu anihileaza firescul, normalul, ci intregeste, completeaza si reface ceea ce lipseste. Niciun sfant nu s-a prezentat ca purtator de lucruri suprafiresti, ci, in rabdare, a marturisit credinta, a aparat-o, uneori cu pretul vietii, dar a si sadit-o, prin faptele lui, in sufletele si inima multor generatii. Sfanta Chiriachi, prin credinta ei, este dascal si indrumator catre ceruri. Desi tanara, slaba, lipsita de forta fizica, puterea credintei i-a dat curajul marturisirii, intr-un timp al persecutiilor si incercarilor. Pentru un timp scurt si efemer, in fata persecutorilor si a celor insetati de sange nevinovat, totul s-a parut de invins, insa, prin lucrarea Duhului Sfant, Care a rodit in inima Sfintei Chiriachi, numele si viata ei au devenit prilej de tarie in credinta, putere a marturisirii si curaj, chiar si in fata mortii trupesti.
In fiecare an, la 7 iulie, cand sarbatorim ziua martiriului Sfintei Chiriachi, se face o procesiune cu sfintele ei moaste, astfel reluandu-se firul intrerupt, de cei 50 de ani de dictatura comunista, cand Episcopia a fost desfiintata, ziua sfintei fiind trecuta sub tacere. Martiriul Episcopiei Husilor, coincide cu viata Sfintei Chiriachi, care, din secolul al XVIII-lea, a devenit ocrotitoarea ei inaintea lui Dumnezeu.
Biruinta martiriului o observam mereu, in ciuda dificultatilor, tot mai directe, provocate de oameni necredinciosi, patimasi, lipsiti de latura umana si tot mai ignoranti in viata duhoviceasca. Sfintii martiri, prin credinta si viata lor, prin curajul si puterea marturisirii, au devenit casnici ai lui Dumnezeu, izvorul vietii si al biruintei. Cinstindu-i pe ei, recunoastem puterea si lucrarea lui Dumnezeu in viata noastra, precum si masura dragostei Lui fata de noi, caci „minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai”! Amin.
Preasfintitul Corneliu,
Episcopul Husilor
