vineri, 26 aprilie, 2024

Episcopul Husilor a participat la intronizarea Inaltpreasfintitului Calinic, noul Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor

Distribuie:

Publicat:

Duminica, 26 iulie 2020, sute de credinciosi, alaturi de oficialitati locale si centrale, au participat, in incinta Manastirii „Sfantul Ioan cel Nou” din Suceava, la Sfanta Liturghie urmata de ceremonia de intronizare a Inaltpreasfintitului Parinte Calinic, noul Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor. Ierarhul, fost Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, a fost ales in sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din data de 21 iulie 2020.

Sfanta Liturghie a fost savarsita pe un podium special amenajat in curtea Catedralei Arhiepiscopale. Alaturi de IPS Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, din soborul slujitor au mai facut parte IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacaului, IPS Calinic, Arhiepiscopul ales al Sucevei si Radautilor, PS Ignatie, Episcopul Husilor, PS Antonie, Episcop de Balti, PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud si PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor. De asemenea, pentru a incununa acest moment prin impreuna-rugaciune, partasi la eveniment au fost prezenti demnitari de stat, reprezentanti ai autoritatilor locale, civile si militare, personalitati din lumea academica si culturala, dar si o parte dintre diaconii si preotii parohi suceveni, alaturi de staretii si staretele de la manastirile din zona. Raspunsurile la strana au fost date de catre Corul psaltic „Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava”, coordonat de pr. Dan Magdalena.

In cuvantul adresat credinciosilor, dupa citirea Sfintei Evanghelii, Inaltpreasfintitul Parinte Teofan a vorbit despre esenta lucrarii arhieresti, subliniind faptul ca, bucuria oricarui ierarh sunt preotii si credinciosii din parohii, iar cununa acestuia – vietuitorii sfintelor manastiri, dar si ca taina Crucii ii este arhiereului „vesmant permanent”:

    Pentru arhiereu, preotii si credinciosii sunt „fratii sai iubiti si mult doriti, bucuria si cununa” sa (Filipeni 4, 1). Ei sunt angajati in aceiasi lupta pentru Evanghelia Imparatiei. La ei, arhiereul se raporteaza in mod special prin cuvintele: „Bucurati-va pururea intru Domnul. Si iarasi zic: Bucurati-va” (Filipeni 4, 4). Staruinta arhiereului in rugaciune si lucrare este aceea ca „pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa pazeasca inimile” credinciosilor si „cugetele lor, intru Hristos Iisus” (Filipeni 4, 7) […]. Ca prim monah intre monahii si monahiile eparhiei, arhiereul este primul la ascultare, saracie si curatie, primul la rugaciune, jertfa, cuget duhovnicesc. Arhiereul se adreseaza vietuitorilor sfintelor manastiri spunandu-le: „cu duhul fiti fierbinti, Domnului slujiti. Bucurati-va in nadejde; in suferinta fiti rabdatori; la rugaciune staruiti […]. Binecuvantati pe cei ce va prigonesc […], Bucurati-va cu cei ce se bucura; plangeti cu cei ce plang. Cugetati acelasi lucru unii pentru altii; nu cugetati la cele inalte, ci lasati-va dusi de spre cele smerite” (Romani 12, 11-16). In lucrarea sa, arhiereul are parte de multa cinstire, onoruri din partea oamenilor si laude, multe, unele drepte, altele interesate. Pe toate le primeste cu multumire, discernamant si rezerva, bine stiind ca taina Crucii ii este vesmant permanent”, a spus IPS Parinte Teofan. (Cuvantul integral, aici)

Dupa otpustul Sfintei Liturghii, a urmat ceremonia propriu-zisa de intronizare a noului Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor. In cadrul acesteia, PS Parinte Ignatie, Episcopul Husilor, a dat citire gramatei mitropolitane, (Textul gramatei, aici) apoi, IPS Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei i-a oferit insemnele slujirii arhiepiscopale: mantia, crucea si engolpionul, precum si camilafca, dupa care l-a condus pe noul ierarh la tronul arhieresc, unde i-a inmanat carja arhipastoreasca, rostind formulele liturgice speciale. In continuare, Inaltpreasfintitul Parinte Calinic a binecuvantat poporul drept-credincios cu dicherul, tricherul si crucea de binecuvantare primita din partea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.

Binecuvantare si gand de recunostinta pentru noua slujire

In continuare, IPS Parinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacaului, a transmis mesajul Parintelui Patriarh Daniel (mesajul integral, aici) si l-a felicitat pe noul Arhiepiscop:

    „Astazi, cu binecuvantarea lui Dumnezeu, sarbatorim cu multa bucurie, impreuna cu intreaga Biserica Ortodoxa Romana, dar mai ales impreuna cu clerul si credinciosii din aceasta eparhie, intronizarea Inaltpreasfintiei Voastre ca nou Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor. Calitatile misionare, pastorale si edilitare, aratate in slujirea de Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, timp de aproape 30 de ani, ne indreptatesc sa avem speranta ca slujirea de Chiriarh al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, pe care o incepeti astazi, va fi o lucrare rodnica, binecuvantata de Dumnezeu si folositoare Bisericii si poporului roman. Ne rugam Mantuitorului Iisus Hristos, „Pastorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) si „Arhiereul marturisirii noastre” (Evrei 3, 1) sa va daruiasca mult ajutor in slujirea pastorala, culturala si sociala ca Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor, in consultare cu Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Teofan si in conlucrare cu Preasfintitul Parinte Episcop Vicar Damaschin Dorneanul, spre a conduce pe calea mantuirii clerul, monahii si credinciosii ortodocsi romani din aceasta frumoasa eparhie, fiind un Chiriarh la varsta maturitatii pastorale care imbina iubirea duhovniceasca paterna cu rabdarea si intelepciunea in rezolvarea problemelor reale din eparhie”, a transmis Parintele Patriarh Daniel. (Cuvantul integral, aici)

Totodata, domnul Victor Opaschi, Secretar de Stat la Secretariatul de Stat pentru Culte a adresat mesajul domniei sale, iar parintele inspector Nicolae Horga a dat citire mesajului de bun-venit din partea clerului si credinciosilor din Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor (mesajul integral, aici), adresat Inaltpreasfintitului Parinte Calinic.

La randul sau, in cuvantul de final, noul Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor a adus slava Preasfintei Treimi si, dupa ca a evocat portretele luminoase ale unor ierarhi si sfinti din istoria Bisericii noastre, a adresat cateva ganduri legate de noua sa misiune:

    „Doresc sa-mi exprim bucuria de a fi, incepand de astazi, in duh de rugaciune, impreuna cu clerul si cu cinul monahal, precum si cu toti credinciosii si credincioasele, de orice varsta, din Dulcea Bucovina. Ii am in vedere indeosebi pe tineri, pe care ii pomenesc in fiecare Sfanta Liturghie si in a caror tinerete si entuziasm cred, mai ales atunci cand sunt in slujba lui Dumnezeu si a comunitatii din care fac parte. Nu-i trec cu vederea nici pe parintii si bunicii lor, care sunt chemati sa continue, in duhul cuminteniei si bunei-asezari bucovinene, trairea si vietuirea crestineasca a inaintasilor. Vreau sa va asigur ca, dincolo de severitatea mea, veti gasi un suflet cald, care cu patru decenii in urma „a lasat haina trupului acestei lumi la portile Manastirii Putna pentru a o primeni cu haina Duhului”, sub indrumarea duhovniceasca a Parintelui Iachint Unciuleac si a Inaltpreasfintitului Pimen, stalpi ai Ortodoxiei bucovinene in a doua jumatate a secolului al XX-lea. Va imbratisez pe toti deopotriva in Iisus Hristos si, dincolo de temerile pe care le-ati avut si probabil ca inca le aveti, va asigur ca veti gasi in persoana mea un episcop cu care veti putea lucra eficient in via Domnului, respectand intru totul Canoanele Sfintilor Parinti, Legiuirile Bisericii si Hotararile Sfantului Sinod! Totodata, va asigur de seriozitate, punctualitate si promptitudine in decizii, de respect, evlavie si buna-cuviinta fata de tot ceea ce este sacru si astept si de la lucratorii din ogorul Domnului raspuns la toate acestea prin oglinda constiintei!”, a subliniat IPS Parinte Calinic. (Cuvantul integral, aici)

Inaltpreasfintia Sa a transmis gand de recunostinta, apoi, Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si intregului Sfant Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pentru increderea acordata, dar si Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Teofan, pentru propunerea spre aceasta inalta chemare, incheind prin a multumi oficialitatilor si tuturor celor care au tinut sa fie prezenti in aceasta zi la Suceava pentru a marca acest eveniment.

sursa: doxologia.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img