Joi, 16 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la slujba de resfințire a capelei militare a Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea acestei unități militare de aviație.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcopul-vicar patriarhal, în prezența oficialităților militare și civile, au oficiat slujba de resfințire a capelei militare cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul – ocrotitorul spiritual al aviatorilor” și „Sfântul Mucenic Ioan Rusul”.
După slujba de resfințire, pe un podium special amenajat în curtea bazei militare de aviație, cei trei ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul Hușilor a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre chemarea pe care ne-o adresează Dumnezeu fiecăruia dintre noi:
«Așadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde se află Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ» (Coloseni 3, 1-2)
În a doua parte a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, la un moment dat, este un îndemn pe care ni-l face episcopul sau preotul – «Sus să avem inimile!». Cu alte cuvinte, suntem invitați să ne ridicăm la cele spirituale, la cele cerești, pentru ca bucuria noastră, în urma întâlnirii cu Dumnezeu, să fie deplină, iar cele pământești să capete, în adâncul inimii noastre, un alt mod de a le înțelege.
Cu alte cuvinte, întreaga Liturghie este o permanentă invitație de a trăi altitudinal (la înălțime). Să nu ne lăsăm hipnotizați, acaparați, de cele mărunte, pământești – care nu ne lasă să fim profunzi și să avem inima urcată înspre Ceruri.
Preasfinția Sa a vorbit despre profilul spiritual al ocrotitorului bisericii resfințite, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul:
Primul gând pe care vreau să vi-l împărtășesc este desprins din biografia spirituală a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Din Sfânta Scriptură (III Regi) știm că Sfântul Proroc Ilie avea o personalitate efervescentă (incandescentă), era o persoană foarte energică.
De aceea, ori de câte ori îl întreba Dumnezeu: «Ce faci, Ilie?», răspunsul lui convins (nu invariabil), care venea din adâncul sufletului său, era: «Cu râvnă râvnesc pentru Domnul Dumnezeul lui Israel».
Cuvântul «râvnă» este un sinonim pentru «entuziasm». Sfântul Ilie era un om de flacără, ardea pentru tot ceea ce ținea de autenticitatea credinței. Nu lăsa să pătrundă în viața spirituală nimic din ceea ce ar fi putut să perturbe, să deturneze sau să deterioreze viața de credință a poporului ales.
Sfântul Proroc Ilie nu putea să trăiască în această formă – ca o flacără, plin de entuziasm și fervoare –, dacă nu era o ființă altitudinală din punct de vedere spiritual. Țintea la cele înalte, la cele de sus (cerești).
Pentru a putea face acest lucru, Prorocul Ilie este călăuzit de Dumnezeu să învețe ceva esențial. În pofida firii sale temperamentale (energice), Dumnezeu îi descoperă o realitate a vieții spirituale, după care tânjim cu toții.
Pe Muntele Carmel, Dumnezeu îi spune: «Ilie, pe munte Eu Mă voi arăta ție. Tu Mă vei vedea pe Mine. Însă, acest lucru nu se va întâmpla nici în furtună, nici în pucioasă, nici într-un vânt năprasnic, nici în tunete, nici în fulgere, ci tu Mă vei simți atunci când va veni o adiere lină de vânt».
Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi spunea Prorocului Ilie: «Tu ești o ființă altitudinală, râvnești la cele înalte. Mai ai nevoie, totuși, de ceva».
Dumnezeu nu i Se descoperă în ceea ce era conform cu structura sa sufletească – fulgerele, pucioasa, vântul năprasnic, vifornița sunt expresia unei ființe temperamentale (energice) –, ci îi spune: «Eu Mă voi descoperi în adierea lină (imperceptibilă) de vânt» – ceva comparabil cu vântul acela pe care nu-l simțim, dar îl putem vedea după cum se mișcă frunza plopului (singura frunză care sesizează cele mai fine mișcări ale vântului).
Pe Muntele Carmel, Dumnezeu i se descoperă lui Ilie, spunându-i: «Eu vin în sufletul unde este liniște, nu vin în sufletul unde este zarva, clocotul și agitația păcatului».
Cu toții alergăm după liniște. Avem nevoie să întâlnim oameni care să ne îmboldească și să trezească în noi această luptă – de a fi oameni (suflete) cu multă liniște. Acesta este darul slujbelor Bisericii, cu precădere al Sfintei Liturghii, în care noi căutăm să intrăm în liniștea despre care i-a vorbit Dumnezeu lui Ilie, în ciuda firii sale agitate și temperamentale.
O ființă altitudinală, care râvnește înspre cele înalte, are nevoie să decoleze de la baza (temeiul) liniștii sufletești.
Un om liniștit este un om profund, înțelept, care știe să vadă esența lucrurilor și care, în situațiile cele mai delicate ale vieții, găsește soluția potrivită pentru a se smulge dintr-un vârtej, dintr-o răscruce.
Prin urmare, de la Prorocul Ilie învățăm să fim oameni liniștiți.
Este greu, când totul în jur ne invită la zarvă. Oriunde ne-am uita, în toate părțile, este numai gălăgie – oameni puși pe revoltă, oameni care cred că viața (conținutul vieții) lor stă în faptul de a fi revoluționari, de a schimba totul din temelii. Trăim într-o societate al cărei țel este revoluția – să schimbăm, cu orice preț, tot ceea ce am moștenit (rădăcini, tradiție).
Ierarhul Hușilor a amintit de mesajul care se desprinde dintr-o carte celebră, scrisă de autorul englez Richard Bach («Pescărușul Jonathan Livingston»), pe care a numit-o «pandantiv» al unei alte cărți extrem de cunoscute («Micul prinț»).
Personajul principal al acesteia este un pescăruș, pe nume Jonathan Livingston. Autorul (Richard Bach), un foarte bun pilot, pasionat de aviație, a considerat să dea numele pescărușului după cunoscutul aviator John Livingston.
În această piesă literară autorul ne spune că pescărușii zboară doar pentru a supraviețui, pentru a-și procura hrana. Esența vieții lor nu este zborul, cum este pentru orice altă pasăre. Pescărușul Jonathan Livingston (cuvântul «Jonathan» înseamnă «darul lui Dumnezeu») s-a gândit să-și depășească condiția, să-și facă un deziderat (un țel) din zbor, nu din supraviețuire, nici din procurarea hranei necesare. Cu alte cuvinte – să-și depășească condiția biologică, să facă ceva mai mult decât făceau toți pescărușii.
Tot acest autor ne spune că pescărușii mor din cauza a trei lucruri – de plictiseală, de frică și de mânie.
Personajul principal s-a gândit să se sustragă: să evite plictiseala – să nu trăiască doar pentru ca să-și procure hrana necesară –, frica de a zbura la o anumită altitudine, punându-și în pericol viața, și nici să se mânie, ca alții, pentru că încearcă să-și depășească condiția. Și a reușit – ne spune autorul – să-și depășească condiția, lucru care l-a costat foarte mult – a fost exclus din stolul de pescăruși, pentru că avea un alt tip de comportament și își făcuse un țel din a fi întotdeauna la altitudine.
Părintele Episcop Ignatie a afirmat că fiecare dintre noi se poate regăsi în acest pescăruș, încercând să ne depășim condiția noastră biologică:
Din păcate, societatea în care trăim este bântuită de aceste trei vicii (patimi) – plictiseală, frică și mânie.
Totul se relativizează și este transformat în divertisment, ceea ce trădează faptul că suntem într-o plictiseală imensă, nu mai avem entuziasm, nu ne mai uimește nimic.
Ne blazăm, ne orizontalizăm, trăim la nivel teluric (pământesc) și nu ne ridicăm deasupra condiției noastre biologice. Dacă neglijăm dimensiunea spirituală a vieții, nu suntem decât simple «ființe furajate», ne limităm doar la cele care țin de viața instinctuală a existenței noastre.
Pescărușul acesta își depășește condiția. Nu se lasă acaparat nici de plictiseală, nici de frică – simbolul ignoranței și al lipsei de credință –, nici de mânie (toți pescărușii din stolul de care aparținea el s-au mâniat pe el și l-au exclus, pentru că era altfel). Cu alte cuvinte – s-a spiritualizat, nu a rămas numai la dimensiunea unei vieți materiale, ci a încercat să facă ceva mai mult decât atât.
La aceasta suntem chemați cu toții – să devenim ființe altitudinale, să căutăm întotdeauna cele înalte.
Părintele Arsenie Papacioc, marele duhovnic de la Mănăstirea Techirghiol, spunea adeseori celor care veneau să-i ceară sfat: «Țintiți la idealurile cele mai înalte, ca să prindeți cât de cât ceva!».
Lumea de astăzi este blazată, pentru că nu mai găsește sensul, nu mai este aprinsă (înflăcărată, entuziasmată) de un ideal – să-și depășească condiția pur biologică, care este o binecuvântare, însă nu ne putem rezuma doar la aceasta.
Dacă vrem să trăim altitudinal (la înălțime), după îndemnul Sfintei Liturghii – «Sus să avem inimile!» –, avem nevoie, așa cum Dumnezeu i-a descoperit lui Ilie, de liniște – să căutăm liniștea lăuntrică, nu pe cea din exterior.
Dumnezeu i-a descoperit lui Ilie că El vine, Se arată și Își face simțită prezența, acolo unde este liniște. Și, după o asemenea teofanie (arătarea lui Dumnezeu), Ilie s-a înălțat la Ceruri, într-un car de foc.
Oricât am evada din rumoarea aglomerațiilor urbane, căutând zone de liniște, dacă în noi nu este acea liniște profundă, care să nu fie perturbată de nimic din cele exterioare, putem merge în cele mai izolate și singuratice locuri – tot nu vom câștiga liniștea.
Trebuie să fie o preocupare mai ales a slujitorilor Bisericii, când slujesc Sfânta Liturghie, să se întrebe: Suntem noi sus, în ceruri, cu mintea, cu inima, cu starea noastră? Sau suntem tot în cele pământești, în grijile acestei lumi, care ne fărâmițează (ne dispersează) existența?
Pescărușul Jonathan Livingston este cel care ne invită să ne depășim întotdeauna condiția biologică și să acordăm o atenție celor spirituale din existența noastră.
La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul-vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un scurt gând duhovnicesc și i-a felicitat pe cei implicați în procesul de renovare a capelei, oferindu-le diplome și distincții, în semn de cinstire.
Din partea Șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, comandantul Bazei 71 Aeriană, general de flotilă aeriană Leonard-Gabriel Baraboi a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Preasfințitului Părinte Ignatie și Preasfințitului Părinte Varlaam „Emblema de Onoarea a Forțelor Aeriene”. Totodată, le-a oferit și Placheta de Onoare cu însemnele Capelei Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii.
Sursa: radiorenasterea.ro
