miercuri, 24 aprilie, 2024

Episod rar in Parlament: Se deschide robinetul pentru primari in pragul alegerilor

Distribuie:

Publicat:

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, un proiect de lege care extinde domeniile pentru care primarii pot să ceară bani de la Ministerul Dezvoltării prin programul PNDL 2.

Proiectul a fost votat de toate grupurile parlamentare, atât de la putere cât și din opoziție, un lucru rar în legislativ: 251 de voturi 'pentru', o abținere și niciun vot împotrivă. PNL, USR și PMP au votat cot la cot cu PSD și ALDE.

Astfel, au fost incluse în obiectivele de investiţii care pot fi finanţate de stat, prin PNDL 2:

– construirea/ modernizarea/ reabilitarea/ extinderea rețelelor de distribuție a energiei electrice;

– construirea/ modernizarea/ reabilitarea/ extinderea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și a racordului la sistemul de transport a gazelor naturale.

Obiectivele pot fi finanțate prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin etapa a II-a a Programului național de dezvoltare locală.

Legea merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare și publicare în Monitorul Oficial.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img