vineri, 19 aprilie, 2024

ESA: Franţa, Germania şi Italia au adoptat o declaraţie comună privind garantarea unei exploatări viitoare a rachetelor din gamele Ariane 6 şi Vega-C

Distribuie:

Publicat:

Franţa, Germania şi Italia, cele trei principale contributoare la Agenţia Spaţială Europeană (ESA), au adoptat marţi o declaraţie comună privind garantarea unei exploatări viitoare a rachetelor din gamele Ariane 6 şi Vega-C, precum şi pentru a permite lansatoarelor micro şi mini să fie utilizate în numele ESA, informează AFP.

Acordul între cele trei ţări reafirmă principiul unei preferinţe europene pentru lansările instituţionale, realizate în beneficiul agenţiilor spaţiale naţionale şi europene, potrivit Agerpres.

''Finanţarea publică necesară pentru echilibrul exploatării instituţionale şi comerciale a Ariane 6 şi Vega-C va fi reexaminată pentru a ţine cont de evoluţia preţurilor de pe piaţă, a preţurilor instituţionale, a conjuncturii economice şi a evoluţiei economiei'', au afirmat într-o declaraţie comună miniştrii însărcinaţi cu proiecte spaţiale din cele trei ţări, Bruno Le Maire, Robert Habeck şi Adolfo Urso.

Declaraţia a fost publicată cu prilejul reuniunii celor 22 de state membre ESA marţi şi miercuri la Paris pentru a decide bugetul agenţiei pentru următorii trei ani şi speră în primul rând să dedice 3,2 miliarde de euro către lansatoarele spaţiale europene, condiţie a unui acces autonom al Europei în spaţiu.

COntinuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img