vineri, 19 aprilie, 2024

Europarlamentar PSD: Exista o contradictie flagranta in afirmatiile lui Jean Claude Juncker

Distribuie:

Publicat:

Europarlamentarul PSD Victor Boștinaru a criticat „contradicția flagrantă” din afirmația președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, cu referire la preluarea de către România a președinției Consiliului UE, potrivit RFI.

 

„Mă tem că există o contradicţie flagrantă, cum spune latinul, contradicţie in terminis, în afirmaţiile domniei sale. Pe de o parte, spune că este pregătită tehnic (…), pe de altă parte, domnia sa când vorbeşte de capacitatea de a negocia, face referire la lipsa de unitate internă. Or în această afirmaţie pe fond adevărată, domnul Juncker numeşte Guvernul şi nu preşedintele. Eu înţeleg raţiunile politice şi nevoia ca pentru o audienţă germană foarte-foarte interesată privind rolul şi destinul PPE-România, domnia sa a oferit un răspuns pe jumătate adevărat, lipsa de unitate, dar omite cauza adevărată a lipsei de unitate şi aici mă refer exclusiv la contribuţia nefericită a preşedintelui Iohannis în ce priveşte garantarea acestei minime unităţi a actorilor interni, pe perioada exercitării mandatului preşedinţiei rotative”, a spus europarlamentarul PSD.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img