joi, 28 martie, 2024

Europarlamentarul spaniol Jordi Sole: ‘Statele membre trebuie sa-si majoreze contributiile la bugetul UE pentru a face fata provocarilor cu care se confrunta’

Distribuie:

Publicat:

Statele membre trebuie să-şi majoreze contribuţiile la bugetul UE pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă regiunea, Brexitului, sporirii inegalităţilor din societate şi schimbărilor climatice, a afirmat europarlamentarul spaniol Jordi Sole, membru al grupului Verzilor din Parlamentul European (PE), la un seminar organizat la Bruxelles de organismul european, informează Agerpres.

Pentru 2021-2027, Parlamentul European pledează pentru venituri mai importante, mai ales prin majorarea contribuţiei statelor membre la 1,3% din venitul naţional brut al UE-27 (fără Marea Britanie), adică 1.324,1 miliarde de euro (calculat la preţurile din 2018). În schimb, proiectul prezentat de Comisia Europeană în primăvară propune un plafon ceva mai scăzut, de 1,1%.

PE vrea să acorde fonduri majorate politicilor destinate tinerilor, cercetării, creşterii şi creării de locuri de muncă, luptei împotriva schimbărilor climatice. Totodată, PE consideră că alocarea de noi resurse în domeniile migraţiei, apărării şi securităţii nu trebuie să se facă în detrimentul politicilor agricolă şi de coeziune.

"Cu cât sunt mai puţini bani la bugetul UE, cu atât se îndepărtează realizarea proiectului european. Cifrele din noul buget ne vor arăta dacă proiectul european va fi unul ambiţios din punct de vedere politic", a declarat Jordi Sole.

Acesta a a explicat că alocarea de către fiecare stat membru a unui procent de 1% sau 1,08% din venitul naţional brut, la bugetul alocat exerciţiului financiar multianual, care va acoperi perioada 2021-2027, este insuficientă pentru actualele provocări, iar verzii trimit un mesaj clar Comisiei Europene, solicitând un procent de 4-5% din Venitul Brut Naţional.

La rândul său, europarlamentarul francez Isabelle Thomas, a avertizat: "Dacă credem în UE, avem nevoie nu numai de reglementări, ci şi de mai mulţi bani la buget", în special în vederea sporirii contribuţiilor în domeniul apărării şi pentru controlul frontierelor.

"Guvernele statelor membre trebuie să aleagă: reduc bugetul UE sau bugetele naţionale. UE are acum mai multe competenţe şi trebuie să aleagă", a spus oficialul francez.

Europarlamentarul polonez Jan Olbrycht a explicat că Parlamentul European a propus alocarea de către fiecare stat membru a unui procent de 1,3% din venitul naţional brut, la bugetul alocat exerciţiului financiar multianual deoarece "adevărata dezbatere este dacă vrem mai multă sau mai puţină integrare în UE".

Acesta s-a pronunţat în favoarea creşterii transparenţei la nivelul instituţiilor europene şi a unor reglementări mai clare, pentru "a îndeplini ceea ce le promitem cetăţenilor europeni".

Comisia Europeană a prezentat la începutul lunii mai propunerea sa pentru viitorul cadru financiar multianual, care va acoperi perioada 2021-2027, şi face demersuri pentru obţinerea unui acord cât mai rapid de către legislatorii europeni.

Deja criticată, această propunere vizează concilierea unui buget mai ambiţios cu noile priorităţi – migraţie, securitate internă, apărare – în pofida ieşirii din UE a Marii Britanii, unul dintre principalii contributori. Asta s-ar putea traduce prin tăieri, foarte controversate, în sectoare emblematice şi istorice: politica agricolă comună şi politica de coeziune în favoarea regiunilor cele mai modeste.

Propunerea fixează la 1.279 miliarde de euro bugetul pentru pentru 2021-2027, faţă de 1.087 miliarde pentru 2014-2020 în preţuri actuale.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img