News Flash:

Europarlamentarul Vincze Lorant: Nu renuntam la Minority SafePack, scopul nostru este unul nobil

16 Martie 2021
148 Vizualizari | 0 Comentarii
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.9253 RON (-0.0012)
USD: 4.0683 RON (-0.0140)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
media 156648390198162200

 

Preşedintele Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene (FUEN), europarlamentarul Vincze Lorant, a declarat, luni seara, la o ceremonie organizată la Palatul Culturii din Târgu Mureş, de Ziua Maghiarilor, că deşi Comisia Europeană a respins cele nouă propuneri formulate în cadrul iniţiativei cetăţeneşti Minority SafePack, nu se va renunţa la doleanţele minorităţilor din Europa.

"Cu doar două luni în urmă, la Bruxelles, Comisia Europeană a decis să nu propună acte legislative pentru protecţia minorităţilor naţionale. Dar nu vom renunţa, pentru că scopul nostru este unul nobil: cerem respect, egalitate, siguranţă legislativă, dreptul de a utiliza însemnele comunităţii, protecţia identităţii noastre la nivel european. Noi, maghiarii, nu suntem singuri în această luptă, suntem mulţi în toată Europa şi cred că vom fi suficient de mulţi, iar forţa acestor comunităţi va deveni o armă formidabilă şi în Europa', a declarat Vincze Lorant.

În cadrul discursului său, europarlamentarul a arătat că, de-a lungul anilor, maghiarii au avut eroii lor şi că acum lupta se duce prin muncă în administraţia publică locală şi centrală, prin diplomaţie şi prin valorile culturale.

"Suntem aici, sărbătorim în limba maghiară, ne rugăm în limba maghiară, avem şcoli maghiare şi continuăm efortul pentru libertatea noastră. Astăzi luptăm prin muncă în administraţia publică locală şi centrală, prin diplomaţie, prin valorile noastre culturale. Construim şcoli şi spitale, apărăm legile care asigură păstrarea identităţii noastre, dezvoltăm comunitatea. Este tot o luptă, în care nimeni nu ne-a promis un succes rapid şi spectaculos", a spus el.

Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a subliniat, în timpul manifestării, că libertatea nu are etnie.

"Libertatea este a tuturor, indiferent de credinţe, convingeri politice sau religioase, nu este discriminatorie, este libertatea conştiinţei individuale, a dreptului la exprimare neîngrădită. Libertatea este un drept al nostru, al tuturor. Târgu Mureş, prin istoria sa recentă dureroasă, este un bun exemplu a ceea ce înseamnă lipsa libertăţii. În ultimii ani însă am învăţat că împreună vom reuşi să schimbăm mentalitatea care ne separă în noi şi voi, în români şi maghiari şi romi. 15 martie este sărbătoarea libertăţii. 15 martie este sărbătoarea tuturor târgumureşenilor", a susţinut Soos Zoltan.

Ceremonia de la Târgu Mureş a avut loc într-un cerc restrâns şi a fost transmisă online, iar, premergător acesteia, timp de două ore, la Monumentul Secuilor Martiri din oraş au fost depuse coroane şi jerbe de flori

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1433 (s) | 23 queries | Mysql time :0.021595 (s)