sâmbătă, 20 aprilie, 2024

EXCLUSIV! Marturiile infioratoare ale primului medic din Moldova care s-a vindecat de coronavirus! Timp de o luna a trecut printr-un calvar! De unde a venit salvarea?

Distribuie:

Publicat:

Unul dintre medicii care s-a vindecat de coronavirus a ales să vorbească în exclusivitate pentru BZI despre toată această perioadă. De câteva zile se află în autoizolare la domiciliu și așteaptă să revină la locul de muncă. Cu ce situații s-a confruntat acesta din ziua în care a fost diagnosticat?

Dialog în exclusivitate cu unul dintre medicii din Suceava care a fost declarat vindecat la infecția cu coronavirus. După patru săptămâni de la internare, acesta a fost externat exact în prima zi de Paște. Unul dintre cadrele medicale infectate cu coronavirus la locul de muncă povestește toată experiența prin care a trecut din ziua diagnosticării. În scurt timp va trebui să revină la locul de muncă și să interacționeze cu pacienți diagnosticați cu boala care i-a provocat suferință.

Primul medic vindecat care a ales să vorbească

Dr. Elena Turtă este medic specialist la secția de Boli Infecțioase din Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Aceasta a fost printre primele cadre medicale de la unitatea medicală mai sus menționată care a fost depistată pozitiv la infecția cu coronavirus. Înainte de a fi medic, dr. Elena Turtă este om și a decis să povestească pentru cititorii cotidianului „Bună Ziua Iași” toate situațiile cu care s-a confruntat din ziua diagnosticării. Decizia s-a fondat pe faptul că odată cu creșterea numărului de pacienți care mor după ce au fost diagnosticați cu coronavirus apar din ce în ce mai multe persoane care nu mai cred în vindecare. Exemplul viu că se poate este chiar ea, dr. Elena Turtă.

„Pe data de 21 martie am fost anunțată că am fost depistată pozitiv la infecția cu coronavirus. Din acea zi am intrat în autoizolare la domiciliu până în data de 23 martie, când am fost anunțată să mă duc la spitalul în care lucram, pentru a fi internată alături de alți colegi de-ai mei, depistați și ei pozitiv. În cursul zilei de 23 martie, la câteva ore de la internare, am prezentat un episod de hematemeză și apariția sindromului febril, fără agravarea stării generale. În acel moment, s-a decis transferul meu la Spitalul de Boli Infecțioase Iași”, a specificat dr. Elena Turtă, medic specialist la Secția de Boli Infecțioase din Cadrul Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

A fost internată patru săptămâni. Nu îndeplinea condițiile de externare

Medicul care a reușit să învingă temutul virus povestește cu ce simptome s-a confruntat din data de 23 martie, când a fost adusă la Iași. Așa cum povestește aceasta, simptomele au persistat pe perioada spitalizării, chiar dacă datorită tratamentului se mai diminuau. De la săptămână la săptămână, simptomele au început să dispară, dar testul tot ieșea pozitiv. Dacă în mod normal un pacient este externat după aproximativ două săptămâni, perioada de internare s-a dublat pentru medicul sucevean și asta pentru că nu îndeplinea condițiile de externare.

„Aveam dureri persistente în gât, dureri de cap intense, dureri musculare, astenie fizică, tuse, vărsături și tranzit intestinal accelerat. Durata spitalizării la Iași a fost de aproximativ patru săptămâni din cauza neîmplinirii criteriilor de externare și anume, testele ieșeau încă pozitiv. Este vorba despre două teste RT PCR SARS-COV-2 consecutive care, pentru a fi externată, trebuiau să iasă negative. Am fost diagnosticată cu o formă medie a infectării cu coronavirus, iar tratamentul a fost format din medicamentație specifică. Pe perioada spitalizării am primit Plaquenil, Kaletra, Antibiotice și simptomatice”, adaugă medicul sucevean.

Intrase în contact cu tatăl grav bolnav

Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” a fost considerat timp de mai multe săptămâni ca fiind spitalul groazei, locul în care sute de cadre medicale și pacienți au fost infectați cu coronavirus. Unitatea medicală a fost închisă timp de câteva zile pentru dezinfecție, în timp ce angajații se chinuiau să treacă cu bine peste boală pentru a putea reveni la locul de muncă. Teama cea mai apăsătoare a medicului Elena Turtă era că și-ar fi putut îmbolnăvi tatăl.

CONTINUAREA PE BZI.RO

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img