sâmbătă, 20 aprilie, 2024

FBI ar putea deschide ANCHETA PENALA impotriva lui Donald Trump: Cererea venita de la democrati din Camera Reprezentantilor

Distribuie:

Publicat:

Doi membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor a SUA au cerut luni Biroului Federal de Investigaţii (FBI) să deschidă o anchetă penală în legătură cu preşedintele Donald Trump pentru că a făcut presiuni asupra unor oficiali pentru a invalida rezultatele alegerilor prezidenţiale, relatează dpa.

Într-o convorbire telefonică înregistrată care a fost publicată în weekend, prima dată în Washington Post, Trump a pledat pe lângă principalul oficial al autorităţii electorale din Georgia să schimbe rezultatul alegerilor de la 3 noiembrie în acest stat, argumentând că tot ce trebuie să facă este "să găsească 11.780 de voturi", scrie agerpres.ro.

Într-o scrisoare către directorul FBI, Christopher Wray, congresmanul Ted Lieu, membru al Camerei Reprezentanţilor din California, şi deputata Kathleen Rice, din New York, au argumentat că "dovada fraudei electorale a dlui Trump este acum la lumina zilei".

"În calitate de membri ai Congresului şi foşti procurori, credem că Donald Trump s-a angajat în solicitarea sau în conspiraţia de a comite un număr de infracţiuni electorale", au scris Lieu şi Rice în scrisoare. "Vă cerem să deschideţi imediat o investigaţie penală asupra preşedintelui", se mai menţionează în textul celor doi.

În cele două luni scurse de la alegerile prezidenţiale din SUA, Trump a refuzat să-şi recunoască înfrângerea în faţa democratului Joe Biden.

Aliaţii lui Trump au deschis în schimb zeci de procese pentru a răsturna rezultatele alegerilor în state decisive cheie. Aproape toate procesele au fost respinse din cauza lipsei de dovezi.

Congresul se va reuni miercuri pentru a certifica victoria în alegeri a lui Biden înainte de învestirea sa, pe 20 ianuarie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img