vineri, 19 aprilie, 2024

Felicitari, Andreea! Medic rezident in scaun cu rotile! Tanara care a invins sistemul si prejudecatile celor din jur a reusit sa isi indeplineasca visul!

Distribuie:

Publicat:

Imobilizata intr-un scaun cu rotile din cauza unei boli genetice, o tanara din Iasi a reusit sa isi vada visul implinit • A absolvit anul acesta Facultatea de Medicina • Acum este medic rezident in Dermatovenerologie si incearca sa faca fata tuturor provocarilor ce le presupune aceasta profesie

Andreea Nechita este o tanara in varsta de 25 de ani care demonstreaza in fiecare zi ca viata poate fi traita frumos si cu intensitate chiar daca, din cauza unor probleme din nastere, nu se poate deplasa singura. Tanara este un exemplu de ambitie si motivatie pentru multi, reusind sa isi urmeze visul de a deveni medic, chiar daca este imobilizata intr-un scaun cu rotile.

Cu totii stim ca intrarea la facultate, atunci când nu te poti deplasa singur, poate deveni un act de mare curaj, intrucat majoritatea universitatilor din tara au un nivel redus de accesibilitate. Pe langa acest aspect, intervine si lupta cu prejudecatile si cu un sistem educational care nu încurajeaza deloc accesul persoanelor cu dizabilitati la educatie. Andreea a învins acest context nefericit si a reusit sa depaseasca toate obstacolele pe care le-a intampinat, iar anul acesta a terminat Facultatea de Medicina din Iasi, imobilizata fiind într-un scaun cu rotile.

"Cei 6 ani de facultate au trecut mult mai repede decat ma asteptam, insa trebuie sa recunosc ca nu a fost usor. Au fost sesiuni grele si obositoare, dar toate m-au invatat ca un medic trebuie sa se dedice in totalitate profesiei sale. Marea majoritate a colegilor mei m-au tratat normal, m-au ajutat si au stiut sa îmi ofere mereu o vorba buna sau un sfat. Atât profesorii, cât si colegii au fost surprinsi de ceea ce imi propusesem, dar cred ca vointa si curajul meu i-au convins. Chiar daca am absolvit doar de cateva luni, deja le simt lipsa colegilor si a orelor de curs. Am fost acolo zi de zi, si cu siguranta am avut ceva de invatat de la fiecare", a spus Andreea.  

Copilarie furata de tratamente si investigatii

Desi la nastere parea un copil perfect sanatos, odata cu trecerea anilor, parintii au observat unele modificari de deplasare. Dupa mai multe investigatii si mult timp pierdut prin spitale, Andreea a fost diagnosticata cu o boala genetica numita Amiotrofie spinala tipul III.

"Boala a debutat usor, dar sigur si aproape ireversibil. Mergeam mai incet comparativ cu ceilalti copii de varsta mea, urcam scarile cu dificultate, si mai tarziu, spre adolescenta, mi-am pierdut abilitatea de a merge independent. Toata copilaria mi-am petrecut-o prin diferite clinici pentru a afla un diagnostic cert, desi, de cele mai multe ori, diagnosticele erau diferite, la fel ca si tratamentele indicate. In anul 2007, dupa un consult in China, mi s-a confirmat diagnosticul. Tot atunci am inceput si terapia cu celule stem si OEC, dar fara sa obtin imbunatatiri. Un an mai tarziu, in 2008, am fost supusa unei noi incercari: operatie de ocluzie intestinala care mi-a adus ca si bonus starea de soc septic. Dupa o lunga perioada de repaus, incercand sa ma ridic, mi-am dat seama ca am pierdut tot ceea ce obtinusem prin kinetoterapie", a explicat Andreea Nechita.  

Din pacate, nu doar copilaria a pierdut-o, ci si perioada frumoasa a adolescentei. Desi a intampinat multe dificultati, tanara nu a renuntat. A primit constant incurajari si ajutor din partea celor din jur, si astfel, a decis sa-si urmeze visul de a deveni medic.

"Intr-adevar, era o dorinta din copilarie, doar la stadiul de vis, dar m-am hotarat sa o concretizez, apucandu-ma de invatat. Parintii mei, familia mea si profesorii au fost cei care au avut incredere ca voi reusi. Nu aveam niciun motiv pentru care sa ma limitez si sa raman doar cu diploma de Bacalaureat", a declarat tanara.

Acum este medic rezident in Dermatovenerologie

Timpul petrecut în spitale si pe la diferite centre de recuperare, i-au intensificat aspiratia de a urma Facultatea de Medicina. Aceasta dorinta a fost sustinuta si de speranta vindecarii sale.

"Avand in vedere situatia mea, mi-am dorit o meserie stabila, in care sa interactionez cu oamenii si sa pot sa ii ajut. Cine poate întelege mai mult suferinta, decât cel care trece prin ea? Consider ca abilitatea de a asculta ti întelege pe cel în suferinta este enorm de importanta si contribuie la tratamentul oricarei patologii. Cu siguranta aceste calitati ma vor ajuta sa devin un medic bun", a spus Andreea.

In toti acesti ani, Andreea a invatat sa se bucure de lucrurile mici, sa aiba mai multa incredere in ea, sa isi urmeze visurile indiferent cat de greu este si sa se ridice ori de cate ori este nevoie pentru a putea razbate. Dar cea mai importanta lectie pe care a invatat-o a fost aceea de a avea rabdare si de a intelege oamenii chiar daca acestia o critica.

"Acum ma aflu la inceputul unui nou drum. Sunt medic rezident in Dermatovenerologie si urmeaza sa imi incep pregatirea medicala pentru urmatorii 5 ani. Mi-am dorit aceasta specialitate inca de cand am luat decizia de a sustine examenul de admitere la Medicina. Nu obisnuiesc sa imi fac multe planuri de viitor. Cineva spunea: «Daca vrei sa il faci pe Dumnezeu sa rada, povesteste-i planurile tale». Stiu doar ca fiecare are un destin si o misiune care trebuie indeplinita. Sper ca în anii ce vin sa reusesc sa îmi împlinesc visurile si, mai ales, sper din tot sufletul ca prin exemplul meu de viata sa contribui, macar un pic, la schimbarea mentalitatilor privind abilitatile persoanelor care se deplaseaza cu ajutorul fotoliului rulant", a marturisit tanara rezidenta.

Chiar daca ii este mai greu, lupta pentru idealurile ei si face tot ce ii sta in putinta ca pana la final sa dea tot ce e mai bun si sa reuseasca sa devina un medic de exceptie, considerand ca dizabilitatea nu o va impiedica niciun moment sa profeseze.

Numarul tinerilor cu dizabilitati care urmeaza studiile universitare este în continua crestere. In acest an, in Iasi, patru tineri in scaune cu rotile au absolvit Facultatea de Medicina. "Cred ca suntem primii care am avut acest curaj de a ne depasi limitele, si, sper sa reprezentam un model pentru celelalte persoane cu dizabilitati care au aceleasi visuri", a mai precizat Andreea Nechita.

Citeste si : Gigi Becali s-a oferit sa o ajute pe tanara Magda Coman, dar ea nu a acceptat. Motivul: “De fiecare data cand…”

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img