vineri, 29 martie, 2024

Florin Roman: liderul sindicatului de metrou trebuie sa apara in fata anchetatorilor!

Distribuie:

Publicat:

Deputatul PNL, Florin Roman, arată că premierul Florin Cîțu și Guvernul au tot sprijinul pentru lupta împotriva sindicaliștilor de la metrou. Roman consideră că liderul sindicatului, Ion Rădoi, va trebui să apară în fața anchetatorilor pentru a da explicații.

”Premierul, Florin Cîțu, are întreaga susținere pentru măsurile luate împotriva “baronului metroului”, fostul deputat PSD, domnul Rădoi.

Acest distins domn nu a moștenit metroul de la familie, ca să îl deschidă și să-l închidă când vrea sau când interesele îi sunt amenințate.

A privatizat doar în interes propriu…NU al salariaților de la metrou.

Dincolo de disprețul cu care un lider de sindicat, susținut puternic de PSD, își bate joc de bucureșteni, acesta a blocat autoritățile statului să lupte eficient împotriva COVID-19, chiar în momentul în care incidența cazurilor de persoane depistate pozitiv a crescut alarmant în capitală.

Sunt doar câteva dintre motivele pentru care domnul Rădoi trebuie să apară în fața anchetatorilor…cu masca sau fără masca!

Sper că am reținut cu toții numele…Rădoi. E timpul să avem parte de oameni corecți și noi!”, scrie Florin Roman.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img