vineri, 29 martie, 2024

Fonduri europene de 155 milioane euro pentru sprijinirea studenţilor defavorizaţi, a doctoranzilor în antreprenoriat şi a cercetătorilor

Distribuie:

Publicat:

Ministerul Fondurilor Europene a lansat două noi apeluri de proiecte, de 155 milioane euro, finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), prin care se acordă burse din fonduri europene studenţilor defavorizaţi, doctoranzilor şi cercetătorilor post-doctorat, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei remis, marţi, AGERPRES.

'Bursa Student antreprenor este o măsură care are drept obiectiv creşterea participării studenţilor din categorii vulnerabile la programe de studii de licenţă, eliminarea impedimentelor de integrare socio-profesională pe care le întâmpină în prezent studenţii din mediul rural, cei din comunităţile dezavantajate economic, cei aparţinând minorităţii rome, dar şi persoanele cu dizabilităţi – studenţi care au depăşit vârsta de 24 ani. În cadrul proiectelor finanţate prin acest apel, se va acorda bursa Student antreprenor, în valoare de 300 lei lunar, timp de trei semestre de studii de licenţă. Studenţii sprijiniţi sunt cei care urmează cursuri de formare antreprenorială şi care apelează la servicii de consiliere profesională. Aceşti tineri vor fi încurajaţi să îşi dezvolte competenţele antreprenoriale şi să realizeze planuri de afaceri', se arată în document.

Acordarea bursei este condiţionată de absolvirea studiilor terţiare/continuarea studiilor, în vederea creşterii numărului de cursanţi şi de absolvenţi din învăţământul superior, în aşa fel încât să fie combătut abandonul universitar, iar ofertele educaţionale să fie corelate cu piaţa muncii.

'Valoarea totală a apelului de proiecte este de peste 71 milioane euro, din care contribuţia Uniunii Europene este de 85%. Pot depune proiecte instituţiile de învăţământ superior acreditate, publice şi private. Universităţile pot depune proiecte în valoare maximă de 1,7 milioane de euro, în parteneriat cu alte instituţii de învăţământ superior acreditate, publice şi private, cu ONG-uri, inclusiv asociaţiile studenţeşti sau cu parteneri sociali', informează MFE.

Cel de-al doilea ghid este dedicat sprijinirii doctoranzilor şi cercetătorilor post-doctorat în antreprenoriat, prin corelarea acestor programe cu nevoile angajatorilor/ pieţei muncii.

"Astfel, investiţiile din programul 'Sprijin pentru doctoranzi şi cercetători post-doctorat' au în vedere sprijinirea studenţilor înscrişi la studii doctorale şi a cercetătorilor post-doctorat şi susţinerea iniţiativelor antreprenoriale conexate cu cercetarea universitară din domeniile cu potenţial competitiv şi specializare inteligentă. Practic, prin această intervenţie este condiţionată şcoala doctorală de includerea angajatorilor în creionarea programei dedicate acestui proiect şi prin implicarea lor, alături de profesori, în stabilirea necesarului de competenţe şi de cercetare care trebuie dezvoltat de către doctorand sau cercetător. În acest fel, se asigură corelarea programelor cu nevoia de calificare şi cercetare din piaţa muncii", menţionează sursa citată.

Prin acest apel dedicat doctoranzilor şi cercetărilor se va acorda o bursă lunară. Bursa Doctorand antreprenor va avea o valoare de cel mult 400 de euro/lună şi se va acorda pentru o perioadă de maximum 12 luni consecutive, inclusă în ultimii doi ani terminali ai studiilor de doctorat. Bursa Cercetător post-doctorat antreprenor va avea o valoare de cel mult 600 euro/lună şi se va acorda pentru o perioadă de maximum 12 luni consecutive.

Valoarea totală a apelului de proiecte este de 84,70 milioane euro, din care contribuţia Uniunii Europene este de 85%. Instituţiile de învăţământ superior care au încheiat protocoale de colaborare cu angajatori pot depune proiecte în valoare maximă de 1,5 milioane euro.

'Odată cu lansarea unor astfel de apeluri, urmărim creşterea calităţii educaţiei, prin combaterea abandonului universitar şi sprijinim, totodată, studenţii defavorizaţi. Să nu uităm cât de importantă a devenit corelarea ofertelor educaţionale cu nevoile pieţei muncii. Crearea de noi locuri de muncă, creşterea gradului de ocupare, mai ales în rândul tinerilor, astfel încât aceştia să poată avea o viaţă profesională şi personală împlinită, pot fi realizate numai printr-un învăţământ ancorat în realităţile pieţei muncii. Pe lângă stimularea competenţelor profesionale, accentul trebuie pus pe dezvoltarea spiritului antreprenorial. Prin apelul dedicat burselor doctorale pentru antreprenoriat, deschidem, practic, surse de finanţare pentru îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am propus, pentru a asigura un învăţământ superior de calitate', a declarat Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

Din luna noiembrie 2017 până în prezent, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman a lansat apeluri de proiecte în valoare de 1,38 miliarde euro.

Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde de euro. POCU stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de România în domeniul resurselor umane, pentru reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre UE. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img