joi, 28 martie, 2024

Fost manager de la Spitalul Matei Bals : ‘Este greu să…..

Distribuie:

Publicat:

Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, a explicat care este procedura în cazul în care apare o defecțiune la un TIR ATI, în direct la emisiunea „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire de la B1TV.

Întrebat care este protocolul de urmat dacă apare o defecțiune de acest gen, Emilian Imbri a declarat: „Practic, în momentul în care ai o defecțiune, ea este anunțată imediat la persoana care este scrisă pe peretele acestui TIR, ceea ce s-a și întâmplat. Există o persoană la care se sună imediat și care, atenție, indiferent cât ar fi de iute, nu va putea să ajungă în timp util la această defecțiune, deci prima procedură este să salvezi ce este înăuntru. Nu stai să te mai gândești, pentru că aici este vorba de Terapie Intensivă, aici nu mai este să te gândești ce se întâmplă dacă pică curentul – dacă pică curentul, intră grupul electrogen; ce se întâmplă dacă pică oxigenul – dacă pică oxigenul, intră buteliile, ceea ce s-a și întâmplat în momentul respectiv, acum o zi. Mai departe, ce este intubat este greu să salvezi, indiferent că este în spital sau este în TIR, este greu să salvezi ce este intubat atunci când nu mai ai oxigen”. Trei persoane au decedat, luni, după o defecțiune la instalația de oxigen din TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeș din Capitală.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img