sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Fostul presedinte WADA, Dick Pound, sustine mentinerea sanctiunilor impotriva Rusiei in cazul falsificarii datelor de la laboratorul antidoping

Distribuie:

Publicat:

Dick Pound, fost preşedinte al Agenţiei Mondiale Anti-Doping (AMA/WADA), consideră că judecarea apelului Rusiei de către Tribunalul de arbitraj sportiv (TAS) privind manipularea datelor laboratorului antidoping de la Moscova reprezintă un punct de răscruce în lupta contra dopajului, notează DPA, potrivit AGERPRES.

Canadianul Dick Pound, 78 ani, primul preşedinte al WADA (1999-2007), susţine că ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei, al cărei apel se judecă la Lausanne începând de luni, timp de patru zile, ar transmite un semnal groaznic în lupta contra dopajului.

''Ori vom merge pe calea corectă ori vom transmite semnalul că prea mulţi oameni şi organizaţii nu vor ca lupta contra dopajului să aibă succes'', a declarat Pound pentru canalul german ARD.

Rusia a contestat la TAS suspendarea pe patru ani de la marile competiţii internaţionale, inclusiv Jocuri Olimpice şi Campionate Mondiale, dictată de Agenţia Mondială Antidoping în decembrie 2019, după ce laboratorul antidoping de la Moscova a fost acuzat că a manipulat datele referitoare la controalele la care au fost supuşi unii sportivi ruşi.

Conform sancţiunii, sportivii ruşi pot participa doar sub drapel neutru la marile competiţii, dacă dovedesc că sunt curaţi, aşa cum s-a întâmplat la Jocurile Olimpice de iarnă 2018 de la PyeongChang şi la alte competiţii majore de atletism.

Rusada a fost suspendată în 2015, după ce WADA a intrat în posesia unor probe privind un dopaj de mare anvergură în rândul sportivilor ruşi, cu complicitatea autorităţilor, în special la JO de iarnă de la Soci, din anul 2014.

Agenţia rusă a fost reinstaurată în septembrie 2018, sub rezerva îndeplinirii unor condiţii, însă anul trecut ea a fost declarată neconformă, după ce WADA a descoperit că laboratorul antidoping de la Moscova a manipulat datele pentru a ascunde testele pozitive ale unor sportivi.

Rusia îşi susţine nevinovăţia, argumentând că probleme din reţeaua de calculatoare au dus la alterarea unor date.

Audierea din această săptămână de la TAS reprezintă o ultimă şansă pentru sportivii ruşi de a putea participa sub drapel propriu la marile competiţii internaţionale, după ce nu au putut face acest lucru la JO de vară de la Rio (2016) şi nici la Olimpiada de iarnă de la PyeongChang (2018).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img