vineri, 29 martie, 2024

Fostul sef al Politiei Locale Vaslui, Laurentiu Turbatu, merge la INCHISOARE

Distribuie:

Publicat:

Laurentiu Turbatu,fostul sef al Politiei Locale Vaslui,a fost condamnat,dupa ce a furat pe rupte din banul public.El a fost condamnat de Judecatoria Vaslui, pentru devalizarea Politiei, la carma careia s-a aflat timp de 12 ani (1996 – 2012). Laurentiu Turbatu a primit o pedeapsa totala de 5 ani de inchisoare, in regim de detentie, si plata unei amenzi penale de 20.000 lei, sub sanctiunea transformarii in zile de inchisoare in caz de neachitare. Ani de zile, Turbatu a furat cat a putut din banii Politiei Locale, a angajat in institutie toti membrii familiei si a nedreptatit angajatii care nu il laudau si nu stateau drepti in fata sa. Sentinta data in cazul lui Turbatu este urmatoarea: patru ani de inchisoare pentru delapidare, 2 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de instigare la instigare la fals intelectual, 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual, 20.000 lei amenda penala – echivalentul a 200 zile-amenda pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.

In cazul neachitarii, judecatorii l-au avertizat pe fostul sef al Politiei Locale Vaslui ca amenda va fi transformata in 200 de zile de inchisoare.

In urma contopirii condamnarilor in pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare judecatorii au adaugat un spor de 1 an inchisoare ( 1/3 din suma celorlalte pedepse cu inchisoare) si pedeapsa amenzii penale de 20.000 lei, obtinandu-se pedeapsa finala de 5 ani inchisoare – cu executare in regim de detentie – si pedeapsa de 20.000 lei amenda penala. Turbatu trebuie sa dea inapoi ce a furat, adica un prejudiciu creat Politiei Locale Vaslui, in cuantum de 207.000 lei.

Ancheta in acest caz a inceput in anul 2011, dupa ce initial cazul a fost instrumentat de Directia Nationala Anticoruptie, care si-a declinat competenta catre Parchetul de pe langa Tribunalul Vaslui. Fostul sef al Politiei Locale a fost acuzat ca si-ar fi insusit suma de 207.000 lei, reprezentand contravaloarea a 53.802 litri benzina trecuti in plus in foile de parcurs fata de consumul real de combustibil inregistrat la bordul masinilor de politie.

Perioada verificata de catre procurori este 2005-2011, falsificarea documentelor facandu-se, potrivit anchetatorilor, cu complicitatea gestionarului institutiei, Paul Tunaru. 

In schimb, ceilalti 30 de angajati ai Politiei Locale Vaslui, anchetati in acelasi dosar, au fost scosi de sub urmarire penala, acestia fiind sanctionati cu amenda administrativa cuprinsa intre 400 si 600 de lei de fiecare salariat in parte.
 
 In perioada 2005-2011, pentru alimentarea autoturismelor din dotare cu combustibil, Politia Locala Vaslui a achizitionat bonuri valorice de la doi furnizori, bonuri ce erau receptionate de comisia constituita in acest sens. Dupa intocmirea fiselor de receptie, bonurile valorice erau pastrate de Laurentiu Turbatu, potrivit unei decizii pe care acesta a emis-o in calitate de sef al institutiei, desi in mod legal, bonurile trebuiau sa ajunga la administratorul institutiei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img