News Flash:

Fostul sef Nissan, Carlos Ghosn, se alatura listei de directori generali care se lupta cu extradarea

9 Ianuarie 2020
497 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8741 RON (+0.0010)
USD: 4.1264 RON (+0.0040)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
media 155463215456332800

Fostul șef Nissan, Carlos Ghosn, a spus miercuri că a zburat în Liban pentru a scăpa de sistemul de justiție „fals” din Japonia, unde el crede că nu ar fi putut beneficia de un proces corect. Acesta face acum parte din lista de magnați care se luptă cu extrădarea, transmite Reuters, potrivit MEDIAFAX.

Ghosn, care se confruntă cu patru acuzații de infracțiuni financiare, inclusiv ascunderea unor venituri și îmbogățirea prin plăți către dealeri din Orientul Mijlociu, neagă acuzațiile împotriva lui.

Fuga sa uluitoare din Japonia îl plasează în rândurile celorlalți foști sau actuali magnați corporatiști cu solicitări de extrădare din partea țărilor străine, cum ar fi Martin Winterkom, fost CEO al Volkswagen, Meng Wanzhou, fost CFO Huawei, omul de afaceri Low Taek Jho, magnatul din aviație Vijay Mallya și britanicul Michael Lynch, miliardar al industriei de tehnologie.

Martin Winterkom a fost inculpat pentru patru acuzații de infracțiune în SUA, după scandalul emisiilor motoarelor diesel ale Volkswagen. Procurorii americani din Detroit au emis un mandat pentru arestarea sa în mai 2018, dar Winterkorn, originar din Germania, este puțin probabil să fie judecat pentru acuzații, întrucât Germania nu își extrădează cetățenii în Statele Unite.

Winterkorn, în vârstă de 72 de ani, a fost pus sub acuzare pentru acuzații de fraudă și conspirație. Avocații săi au respins acuzațiile. Cunoscut pentru stilul său de conducere autoritară, a fost la cârma producătorului auto german din 2007 până în anul 2015.

VW dezvăluit că a trucat testele de emisii de cel puțin șase ani folosind un software secret. Dezvăluirea a afectat reputația companiei în întreaga lume și a forțat VW să cheltuiască peste 25 de miliarde de dolari în Statele Unite pentru soluționarea litigiilor.

Directorul financiar al companiei de tehnologie Huawei, Meng Wanzhou a fost arestat pe aeroportul Vancouver în decembrie 2018, la cererea Statelor Unite, unde aceasta este acuzată de fraudă bancară și că a indus în eroare o bancă în privința afacerilor Huawei din Iran. De atunci se află în arest la domiciliu în Canada.

Meng, în vârstă de 47 de ani, neagă acuzațiile și susține că este nevinovată, în timp ce Statele Unite solicită extrădarea acesteia. Echipa juridică a fostului director financiar a contestat extrădarea ei într-o instanță canadiană, susținând că Statele Unite folosesc cererea pentru câștig economic și politic. O audiere pentru extrădare va începe pe 20 ianuarie 2020 la o curte federală din Vancouver.

Omul de afaceri malaezian, Low Taek Jho, cunoscut și sub numele de Jho Low, este presupusul cap din spatele sifonării a miliarde de dolari dintr-un fond de stat din Malaezia. Low a fost acuzat în Malaezia și Statele Unite pentru presupusul furt de 4,5 miliarde de dolari din așa-numitul fond 1MDB, instituit de fostul premier al Malaeziei, Najib Razak. Low a negat săvârșirea infracțiunilor și nu se știe unde se află. Acesta a primit azil într-o țară terță, a spus purtătorul de cuvânt al acestuia, refuzând să identifice țara. Oficialii malaezieni au spus că Low s-ar ascunde în China. În noiembrie, poliția din Malaezia a declarat că Low a încercat să cumpere proprietăți în Cipru sub un nume diferit.

Magnatul indian Vijay Mallya se confruntă cu acuzații de fraudă rezultate din prăbușirea defunctei sale companii Kingfisher Airlines. Autoritățile indiene l-au acuzat pe Mallya de infracțiuni financiare și susțin că a luat 1,4 miliarde de dolari împrumut pentru Kingfisher de la băncile indiene, pe care nu avea intenția să-i ramburseze. Mallya, în vârstă de 64 de ani, a negat toate faptele și a argumentat că acuzațiile au fost motivate politic. India cere extrădarea lui Mallya din Marea Britanie, unde s-a mutat în 2016. Un tribunal din Londra, în decembrie 2018, a decis că Mallya ar trebui extrădat. Dar o altă instanță din iulie i-a permis să facă apel împotriva extrădării și speța este încă în curs.

Statele Unite au solicitat în mod oficial extrădarea britanicului Michael Lynch, un antreprenor în industria de tehnologie, care și-a vândut compania sa de informații, Autonomy, lui Hewlett Packard, printr-o înțelegere de 11,1 miliarde de dolari. Procurorii americani vor ca acesta să fie judecat pentru acuzații de fraudă cu valori mobiliare și conspirație la comiterea de fraudă. Ambasada SUA la Londra a depus cererea de extrădare pentru Lynch.

Lynch, odată apreciat drept un Bill Gates al Marii Britanii, se luptă în prezent cu gigantul IT american la Înalta Curte din Londra. HP solicită daune de 5 miliarde de dolari, susținând că acesta și un alt fost director au umflat valoarea companiei Autonomy înainte de a o vinde. Lynch a negat acuzațiile, spunând că HP a gestionat greșit achiziția. El este dat în judecată pentru pierderi și daune.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2085 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015509 (s)