joi, 25 aprilie, 2024

FOTO/VIDEO Se va reabilita Cinematograful “Dacia” din Husi: Primarul Ioan Ciupilan da noi sperante iubitorilor de cultura din oras

Distribuie:

Publicat:

 

Ramas in ruina de cativa ani, dar si in amintirile celor ce si-au petrecut tineretea prin preajma lui, Cinematograful "Dacia" din Husi, are mari sanse sa prinda din nou viata. Si asta nu o spunem noi ci primarul Ioan Ciupilan care ne-a declarat ca astazi, 27 septembrie 2018 s-au finalizat indicatorii tehnico-economici iar suma depaseste cu putin 2.4 milioane de euro.

 

"Ma bucur ca am reusit asta, dupa ce cativa ani buni toata lumea m-a acuzat ca nu ma intereseaza cultura. Anul acesta, cel tarziu in primavara lui 2019 se vor finaliza lucrarile la Casa de Cultura "Alexandru Giugaru". Apoi in functie de cat de repede se finalizeaza licitatia , sper sa inceapa si lucrarile la Cinematograful "Dacia". Si tot pentru ca m-au acuzat toti ca nu ma intereseaza cultura, in curand vom construi un Teatru de Vara la strandul Recea."

 

Primarul Municipiului Husi nu a intarziat sa le reaminteasca husenilor si faptul ca nu a uitat de infrastructura defectuasa de pe anumite artere ale orasului, ba mai mult, astazi sunt in curs de derulare lucrari pe strazile Saca, Sara, Salcamului, Cotroceni , Gheorghe Balan, Episcopiei si Alexandru Ghitescu.

 

"Se vor intarzia un pic lucrarile pe Strada Cotroceni si asta pentru ca a fost necesara modificarea proiectului de apa pentru care licitatia speram sa se incheie pe data de 1 octombrie. Tot acum este scos la licitatie un numar de alte strazi, este vorba despre 5 strazi din Cartierul Dric 3, acolo unde sper sa avem si apa ca sa asfaltam, mai precis Str. Victor Ion Popa, Str. Tudor Arghezi, Str. Octavian Cotescu, Str. Malaxa si Str. Adam Baltatu. Tot cu prioritate in asfaltare sunt si strazile Fundatura Dobrina, Deal Cotroceni, Eroul Sandu, Dumitru Patras, Melchisedec, Aleea Dobrina, Anton Iacob, Vasile Croitoru, Barbu Delavrancea si Constantin Florescu."

 

Tot pentru iubitorii de cultura, edilul husean promite ca odata cu inceperea anului 2019, sa intre in reabilitare si muzeul, cu speranta ca acesta sa fie gata peste 2 ani, odata cu Cinematograful "Dacia".

Scurta istorie a activitatii cinematografice din municipiul Husi

Primele proiectii cinematografice la Husi au fost facute pe la 1813, intr-o cladire de pe strada STFEAN CEL MARE apartinand lui I.V. Florescu. Taxa de intrare a elevilor era de 20 de bani, din care 5 bani erau in beneficiul gimnaziului” Anastasie Panu” sau a altor scoli, cu scopul de a cumpara carti copiilor saraci. (CLIT, nr 6,2002, p9)

Au urmat proiectii cinematografice cu filme mute in sala “CORLATEANU”, fiind acompaniate la pian.
Primul cinematograf este instalat in sala “Rodina”, iar in anul 1983 se infiinteaza un altul, denumit” DACIA”, care are doua sali.

In Casa de Cultura “Alexandru Giugaru” a existat un cineclub care in cei peste 25 de ani de activitate a produs mai mult de 100 de filme si reportaje, pelicule documentare, desene de animatie. Filmele de mare succes au fost:” Foita de staniol” (locul I)” Explozia”;” Intoarcerea”; precum si documentare folclorice” Datini de aur”; Obiceiuri de Anul Nou”; Jocul de masti”; premiate in Ungaria (1976) si Paris (1979).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img