marți, 23 aprilie, 2024

Furnicaturi sau senzatia de ace la maini sau picioare: Cand sunt un simptom al unor afectiuni

Distribuie:

Publicat:

Este normal să ai senzaţia de furnicături sau de ace în mâini ori picioare când, de exemplu, ai dormit într-o poziţie incorectă sau ai stat picior peste picior mult timp. În unele cazuri, furnicăturile sunt simptom al unor afecţiuni cum sunt cele ce urmează!

Senzaţia de furnicături sau de amorţeală descrie parestezia, stare care apare din cauza afectării sistemului nervos central sau al celui periferic. Furnicăturile apar mai ales la nivelul extremităţilor (degetele de la mâini sau picioare), în braţe sau gambe. În cele mai multe situaţii, cauzele apariţiei furnicăturilor sunt lipsite de gravitate. De exemplu, dormitul pe un braţ sau cu mâna sub cap şi folosirea mult timp a tastaturii duc la apariţia paresteziei fiziologice, potrivit clicksanatate.ro.

Lipsa de vitamine şi minerale

Furnicăturile pot să fie cauzate de carenţe de vitamine precum B1, B3, B6 şi B12, necesare, printre altele, şi pentru buna funcţionare a nervilor. Şi deficitul de magneziu poate afecta sistemul nervos periferic, ceea ce duce la apariţia amorţelilor la nivelul celor 4 membre.

Sindromul de tunel carpian

Afecţiune cauzată de compresia nervului median la încheietura mâinii sau a canalului carpian, afecţiunea produce amorţeală, furnicături şi alte simptome la nivelul mâinii şi al braţului. În sindromul de tunel carpian, furnicăturile apar mai ales la degetul mare şi la cele mijlocii, care vin şi trec. Uneori, poate să apară şi senzaţia de şoc electric în degete. Senzaţia de furnicătură poate fi resimţită şi la încheietura mâinii. Simptomele pot surveni când mâna este ţinută pe telefon, de pildă, iar alteori poate trezi din somn persoana afectată.

Criza de spasmofilie

Contracţia involuntară a muşchilor care apare pe fondul unei hiperexcitabilităţi neuromusculare, spasmofilia se instalează pe fondul carenţei de calciu, de magneziu sau de potasiu, la persoanele cu anxietate ori care trec prin stres şi emoţii puternice. Spasmofilia poate duce la apariţia furnicăturilor, mai ales la mâini şi la nivelul gurii. În timpul crizelor de spasmofilie pot să apară, în plus, şi hiperventilaţia (respiraţie accelerată).

Hipertiroidia

Excesul de hormoni tiroidieni sau hipertiroidia este însoţită de manifestări diverse. Această tulburare accelerează procesele metabolice, cu consecinţe la nivelul organelor sau ţesuturilor. În afară de furnicături, hipertiroidia mai are printre simptome şi: pulsul rapid, palpitaţiile, insomnia, scăderea în greutate (deşi pofta de mâncare se menţine), slăbiciunea generală şi scăderea fertilităţii.

Accidentul vascular cerebral

În accidentul vascular cerebral (întreruperea sau reducerea alimentării cu sânge a unei zone din creier), furnicăturile pot anunţa o ruptură de anevrism sau o insuficienţă circulatorie. Manifestărilor senzoriale li se adaugă şi alte simoptome precum dificultatea de a vorbi, tulburările de vedere şi durerile de cap intense. Furnicăturile apar mai ales la nivelul membrelor superioare. Foarte important este să se apeleze 112, pentru că accidentul vascular cerebral este o orgenţă medicală, care poate pune viaţa în pericol.

Neuropatia diabetică

Printre complicaţiile diabetului se numără şi cele de la nivelul nervilor. Hiperglicemia cronică produce în corp modificări chimice care au ca rezultat alterarea nervilor, afectând sistemul nervos periferic (neuropatie periferică) şi pe cel vegetativ (neuropatie vegetativă). În afară de furnicături, neuropatia diabetică se mai poate manifesta şi prin nevoia de a bea mai multă apă şi, implicit, de a urina, crampe, balonare, greaţă, slăbiciune musculară şi slăbirea echilibrului.

Continuarea pe exquils.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img