vineri, 29 martie, 2024

Gabriel Oprea poate fi urmarit penal, au decis senatorii

Distribuie:

Publicat:

Senatul a incuviintat miercuri cererea DNA privind urmarirea penala a senatorului Gabriel Oprea.

Senatorul social democrat Laurentiu Florian Coca a anuntat in plenul Senatului ca cerera DNA a fost aprobata cu 71 de voturi “pentru”, 52 de voturi “impotriva” si un vot anulat.

Gabriel Oprea a plecat de la Senat dupa dezbaterile din plen, in timpul votului, spunand ca “tot ce avea de declarat a declarat in plen”.

Senatorul Gabriel Oprea a declarat miercuri in plenul Senatului ca si-a facut intotdeauna datoria, ca este nevinovat si si-a rugat colegii sa voteze impotriva cererii DNA privind urmarirea penala.

“Intotdeauna mi-am facut datoria, am respectat legea si va rog sa votati impotriva acestei cerei”, a spus Oprea in plen, in conditiile in care votul din Comisia juridica privind incuviintarea urmaririi sale penale a fost foarte strans – 6 voturi pentru, 5 impotriva.

Senatorul a mai spus ca s-a “batut pentru drepturile militarilor si al celor de la Interne” si ca vrea sa spuna adevarul.

De asemenea, Oprea a explicat ca in 2015 s-au achizitionat 5.000 de masini, nu doar una si ca exista documente in acest sens, inclusiv trimise de fostul sef DIPI.

Senatorul a explicat colegilor ca toate serviciile au identificat amenintari la adresa ministrilor de Interne, inclusiv la adresa lui si ca a fost reinfiintata o unitate pentru protectie pentru protectia ministrilor.

Dosarul lui Oprea contine doua volume. Potrivit raportului elaborat de Comisia juridica, dosarul a fost constituit la data de 9 ianuarie, pe baza denunturilor formulate de 3 functionari din DIPI, care au solicitat si au primit statut de martor amenintat si protejarea datelor de indentificare. In iulie 2015, Oprea, impreuna cu fostul sef DIPI, Nicolae Gheorghe, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuielile operative ale DIPI si a aprobat achizitia unui autoturism Audi A8, cu incalcarea prevderilor legale.

Potrivit aceluiasi document, fostul sef al DIPI le-a transmis senatorilor juristi un document in care sustine ca au fost constate demersuri de accesare ilegala a comunicatiilor de serviciu ale ministrului Oprea, interceptarea ilegala a convorbirilor sale in mediul ambiental si au fost primite mesaje de amenintare de catre ministru si unii membri ai familiei sale, acesta fiind motivul pentru care s-a achizitionat masina Audi A8.

“Toate institutiile acreditate, ma refer la SRI, servicul secret al Armatei, Interne au identificat amenintari la adresa fostei conduceri a Ministerului de Interne, inclusiv a mea. In acest sens, Directia de Informatii si Protectie Interne a actionat in consecinta, au reinfiintat o unitate care exista si inainte pentru paza conducerii si protectia Ministerului de Interne. Au plecat de la zero, in acest sens au achizitionat printre altele si o masina. Nu am cerut eu acest lucru, se poate dovedi, sunt documente”, a spus senatorul.

Dupa discursul lui Oprea, doar UNPR a avut o interventie in timpul dezbaterilor, senatorul Florina Jipa cerandu-le senatorilor sa voteze in functie de “propria constiinta”. De asemenea, Jipa a atras atentia ca dosarul are patru volume si ca la Comisia juridica au fost trimise doar doua volume.

Gabriel Oprea nu a luat cuvantul la sfarsitul dezbarerii, iar senatorii au intrat in procedura de vot secret, cu bile.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img