sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Gafa de proporții a președintelui Buzatu de la CJ Vaslui. Acesta a sărbătorit 173 de ani de la Mica Unire in loc de 163 cum este normal – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Aflat luni, 24 Ianuarie in municipiul Husi cu ocazia festivităților prilejuite de Unirea Principatelor Romane in urma cu 163 de ani, președintelui Dumitru Buzatu, i-a fost dat cuvântul . Deși acesta a susținut un discurs istoric, la un moment dat, acesta a declarat ca se bucura ca sărbătorește 173 de ani de la Mica Unire . Toți cei prezenți au chicotit pe sub masti, însă, nimeni nu a avut curajul sa îl corecteze .

Dumitru Buzatu a absolvit facultatea de Istorie-Filosofie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Si-a început cariera didactică ca profesor de istorie-filosofie la liceele din Vaslui. Dumitru Buzatu a ocupat functia de deputat in Parlamentul Romaniei din 1992 până în 2004.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img