joi, 25 aprilie, 2024

Gazprom a mărit livrările către Ungaria, țară care se opune ferm sancţiunilor UE asupra importurilor de gaze ruseşti

Distribuie:

Publicat:

Compania rusă Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta Turkstream, care aduce gazele prin Serbia, a declarat sâmbătă un oficial al Ministerului de Externe ungar, transmite Reuters.

Ungaria, membră a Uniunii Europene, a menţinut ceea ce numeşte relaţii pragmatice cu Moscova de la invadarea Ucrainei de către Rusia, creând tensiuni cu unii aliaţi ai Uniunii Europene dornici să adopte o linie mai dură, potrivit News.ro.

Ungaria, care este dependentă în proporţie de 85% de gazul rusesc, se opune ferm ideii oricăror sancţiuni UE asupra importurilor de gaze ruseşti, iar prim-ministrul Viktor Orban a făcut lobby din greu pentru a obţine o scutire de la sancţiunile UE asupra importurilor de ţiţei ruseşti.

Ministrul de Externe Peter Szijjarto s-a întâlnit luna trecută cu omologul său rus Serghei Lavrov, la Moscova, solicitând încă 700 de milioane de metri cubi de gaze, pe lângă un acord de furnizare pe termen lung existent cu Rusia.

Conform unui acord ulterior, Gazprom a început să suplimenteze fluxurile de gaze către Ungaria, vineri, a declarat într-un comunicat secretarul de stat al Ministerului de Externe ungar, Tamas Menczer.

Continuarea pe stiriepsurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img