miercuri, 24 aprilie, 2024

Germania găzduieşte o reuniune internaţională pe tema schimbărilor climatice înaintea COP 25 din Chile

Distribuie:

Publicat:

Ministrul german al Mediului, Svenja Schulze, a deschis luni dimineaţă, la Berlin, o reuniunea internaţională pe tema schimbărilor climatice, precizând că 2019 marchează o nouă etapă în efortul global pentru protejarea mediului, informează DPA potrivit Agerpres

Comunitatea internaţională ar trebui să se concentreze mai puţin asupra negocierii regulilor şi mai mult asupra realizării obiectivelor sale de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, a spus Schulze. 

Comunitatea globală mai are ''încă mult de parcurs până să fie în grafic'', a adăugat aceasta. Uniunea Europeană trebuie să se gândească cum să-şi sporească contribuţia, potrivit lui Schulze. 

Discuţiile informale din cadrul Petersberg Dialogue au drept obiectiv avansarea negocierilor în perioada dintre desfăşurarea summit-urilor ONU. Ajunsă la cea de-a 10 ediţie, această reuniune este organizată în colaborare cu Chile, unde urmează să aibă loc următorul COP, în decembrie. 

Miniştri din domeniul protecţiei mediului din 35 de ţări s-au reunit la Berlin pentru a a lua parte la prima zi a discuţiilor. 

Cancelarul Angela Merkel, din partea Uniunii Creştin-Democrate (CDU), de centru-dreapta, urmează să susţină marţi un discurs în cadrul reuniunii. 

Pe plan intern, Merkel este presată de ministrul Mediului, care face parte dintr-unul din partenerii de coaliţie ai CDU, Partidul Social Democrat (SPD), de centru-stânga. 

Schulze solicita ca Germania să traseze un plan mai radical pentru protecţia mediului

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img