sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Guvernul de la Roma a ajuns la un compromis pentru gazduirea a zece migranti de pe nava Sea-Watch

Distribuie:

Publicat:

Oficiali ai guvernului populist italian au ajuns la un compromis în noaptea de miercuri spre joi pentru a primi în ţară zece migranţi debarcaţi miercuri în Malta, după un acord intervenit între opt state din Uniunea Europeană, relatează AFP şi Reuters preluate de Agerpres

"Există o linie comună în cadrul guvernului: porturi închise, lupta împotriva traficanţilor şi a ONG-urilor. Şi, adaug că orice nouă sosire nu ar trebui să-i coste o centimă pe cetăţenii italieni", a declarat joi dimineaţă ministrul de interne Matteo Salvini. 

A fost nevoie de o oră şi jumătate de întrevedere între şeful guvernului Giuseppe Conte şi cei doi vicepremieri, Matteo Salvini, liderul Ligii (extremă-dreapta), şi Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 stele (M5S, antisistem) pentru a se ajunge la un compromis. 

În timp ce ministrul de interne Matteo Salvini a susţinut în ultimele luni ca porturile italiene să fie închise, Di Maio a declarat săptămâna trecută că Italia ar trebui să găzduiască femeile şi copiii salvaţi înainte de Crăciun de ONG-ul german Sea-Watch şi blocaţi de atunci pe mare din cauza lipsei unui port pentru a debarca. 

Premierul Giuseppe Conte a susţinut în cele din urmă poziţia lui Di Maio şi Italia a figurat miercuri printre ţările care s-au angajat să primească aceşti migranţi, dintre care Franţa şi Germania urmează să găzduiască fiecare câte 60 de persoane. 

Furios, Salvini a cerut o reuniune guvernamentală de urgenţă şi a obţinut un compromis: zece migranţi vor sosi în Italia, dar vor fi preluaţi de Biserica valdeză, deja angajată împreună cu comunitatea catolică Sant'Egidio într-un program de "coridoare umanitare" cu ajutorul cărora sute de refugiaţi au fost aduşi cu avionul în Italia.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img