News Flash:

Guvernul italian da 500 euro celor care isi cumpara o bicicleta noua

12 Mai 2020
655 Vizualizari | 0 Comentarii
Biciclete

Guvernul italian vine în sprjinul persoanelor care îşi cumpără o bicicletă sau un scooter electric nou, sau se abonează la serviciile de bike sau scooter sharing, printr-o subvenţie de 70% din preţul de cost, suma maximă de care va beneficia o persoană fiind plafonată la 500 de euro, transmite DPA.

Ministrul italian al Transporturilor, Paola De Micheli, a anunţat luni că măsura va fi inclusă în viitorul pachet de stimulare a economiei, în valoare de 55 miliarde de euro. Într-o conferinţă cu jurnaliştii străini, Paola De Micheli a spus că decretul guvernamental va fi aprobat în zilele următoare, potrivit agerpres.ro.

Subvenţia guvernamentală va fi limitată însă pentru rezidenţii unor oraşe mari, cu cel puţin 50.000 de locuitori, şi este destinată să sprijine mobilitatea verde a Italiei în perioada de după eliminarea măsurilor de izolare.

Ministrul italian al Transporturilor a subliniat că din cauza cerinţelor privind respectarea distanţei sociale, mai puţini oameni vor putea să utilizeze autobuzele şi trenurile, ceea ce îi va forţa să ia în considerare modalităţi alternative pentru a face naveta, precum bicicleta.

De asemenea, Paola De Micheli a anunţat că Guvernul de la Roma vrea să modifice legislaţia în domeniul autostrăzilor pentru a facilita eforturile autorităţile locale de a pune la punct noi piste de biciclete.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0951 (s) | 26 queries | Mysql time :0.032411 (s)