vineri, 19 aprilie, 2024

Guvernul, lovitura DEVASTATOARE pentru primari: un munte de bani NU mai pleaca spre teritoriu

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Dezvoltării Publice, Ion Ștefan, a anunțat faptul că în perioada 6-18 ianuarie, corpul de control a verificat lucrările publice efectuate în cadrul programelor PNDL 1 și PNDL 2. În urma controalelor, zeci de proiecte au fost sistate de la plată, asta pentru că cererile de decontare erau incorecte.

”În perioada 6-18 ianuarie, Ministerul Dezvoltării a continuat verificarea lucrărilor publice prin programul PNDL 1.

Au fost verificate 139 de UAT-uri, iar dintre acestea au fost găsite 19 situații în care decontările cerute erau incorecte, suma totală fiind de peste 10 milioane de lei.

Pentru PNDL 2 am avut în control 1283 de solicitări, iar dintre acestea au fost găsite în neregulă lucrări în valoare de 53 de milioane de lei.

În cursul acestei săptămâni vom începe plățile pentru lucrările conforme.”, a spus Ion Ștefan.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img