joi, 25 aprilie, 2024

Hepatita epidemica pe intelesul tuturor

Distribuie:

Publicat:

Hepatita epidemica acuta este o suferinta a ficatului produsa de un virus hepatotrop care are cel putin doua tipuri: A si B. In timp ce virusul A se transmite atat pe cale digestiva cat si prin seringa, virusul B se transmite exclusiv prin sange, prin transfuzie si instrumente nesterilizate corect care prin utilizare deschid vase capilare. Incubatia virusului A este de 2-6 saptamani iar pentru virusul B, care poate proveni si de la bolnavi care au avut afectiunea in urma cu cinci ani, este de 1-6 luni. O picatura microscopica de sange, uscata pe un instrument, protejeaza virusul la fierbere reglementara si-l poate transmite, de unde si necesitatea spalarii oricarui instrument la jet de apa cu prelucrare mecanica. Chiar si cand se face injectie intramusculara se poate aspira sange in seringa, de aceea nu este suficienta schimbarea acului ci la fiecare bolnav se schimba si seringa. Acest lucru este valabil si pentru vaccinari si preluari de sange pentru analize.

Hepatita prin virus B are o evolutie mai lunga, mai grava si poate trece in boala cronica. Afectiunea evolueaza in trei stadii: 1. Stadiul prodromal reprezinta faza de incepere a bolii, fara semne caracteristice, deci greu de banuit diagnosticul. Icterul nu este prezent iar simptomele de debut pot imbraca forme variate: -Forma de debut dispeptic se manifesta prin balonari mai accentuate dupa mancare, somnolenta, oboseala, bolborisme, febra, greata, varsaturi, constipatie sau diaree, dureri epigastrice, chiar colici biliare, puse pe seama unor indigestii sau crize apendiculare. -Forma de debut pseudoreumatismal (limita reumatismul) in care simptomele dispeptice sunt extrem de discrete. Pe primul plan sunt durerile articulare fara semne de artrita. -Forma de debut gripal in care fenomenele dispeptice sunt discrete, pe primul plan fiind fenomene generale ca cefalee, mialgii, febra. -Forma de debut nervos este dominata de astenie, uneori tulburari de constiinta, astfel ca bolanvii ajung in sectii de neuropsihiatrie. -Forma de debut alergic se manifesta prin eruptii si mancarimi. -Forma de debut mixt: se pot asocia simptome din diferite forme.  2. Stadiul icteric sau perioada de stare se manifesta prin coloratia galbena a tegumentelor si mucoaselor, fiind vizibila la lumina zilei. La unii bolnavi sunt prezente semne de insuficienta hepatica (somnolenta sau agitatie psihomotorie, stari confuzionale). Perioada icterica se termina prin perioada de declin, cand dupa 2-3 saptamani, in formele medii, incepe decolorarea, urina si apetitul revin la normal, ficatul si splina tind spre limite normale; la fel disproteinemia incepe sa indice lent revenirea la normal. 3. Convalescenta este de 4-6 luni si in aceasta perioada regimul de viata, fara eforturi psihofizice si regimul alimentar, trebuie respectate cu mare severitate, spre a evita complicatiile sau sechelele. Evolutia in timp trebuie sa duca la normalizarea functiilor ficatului, splinei, a disproteinemiei.

Bauturile alcoolice contrafacute afecteaza ficatul si duc la ciroza. Tratamentul profilactic al hepatitei epidemice consta in izolarea bolnavilor, cercetarea contactilor cu masuri corespunzatoare rezultatelor; copiilor contactilor li se vor injecta gama-globuline; igiena apei, alimentelor, spalatul mainilor inainte de masa; sterilizarea instrumentarului medico-chirurgical (spalarea la jet de apa a instrumentelor, prelucrarea mecanica, sterilizare, ac si seringa sterila la fiecare utilizare, instrumentar separat pentru fostii bolnavi de hepatita cu 5 ani in urma). Tratamentul curativ al hepatitei se face in spital in vederea evolutiei si pentru izolare. Se prescrie repaus la pat, care va continua 2-3 saptamani dupa disparitia icterului. Dupa aceea se va prescrie repaus relativ cat va fi necesar, in functie de rezultatele controalelor medicale. Repausul la pat ca forma de tratament este obligatoriu, caci favorizeaza circulatia cu aport de factori nutritivi in ficat, usurand vindecarea.

Regimul dietetic este de crutare dar nu de carentare. Se va da in prima saptamana regim hidrozaharat (sucuri de fructe, de zarzavaturi continand minerale, glucide), apoi se adauga lapte degresat (contine proteine cu valoare biologica ridicata necesare pentru regenerare), branza de vaci (pentru cei zece aminoacizi esentiali care nu pot fi sintetizati de organism, dar indispensabili), sfecla rosie, albus, carne proaspata de pasare tanara (fiarta), miere, biscuiti. Se vor adauga treptat alimente care sa contina toate principiile alimentare (proteine animale, vegetale, lipide vegetale, minerale, vitamine) fara glucide in exces, care pot suprasolicita pancreasul endocrin si predispun la diabet zaharat. La aceasta alimentatie se pot adauga asparagina, aspartat de sodiu, asociate cu ser glucozat. Se mai pot folosi extracte de ficat: neohepar, sinepar, ripason si vitamine din complexul B si C. Dupa caz se pot folosi si hormoni corticoizi. Se vor evita in alimentatie grasimile in cantitate mare, se vor exclude cele animale, conservele, sosurile, celuloza, condimentele, alcoolul iar dintre medicamente se vor evita acelea care solicita functia antitoxica a ficatului (sulfamide, barbiturice, antibiotice).

Ingrijirea bolnavilor cu hepatita epidemica presupune: urmarirea asigurarii repausului indicat; asigurarea alimentatiei tinand cont de principiile enuntate anterior; administrarea medicamentelor prescrise; fiind vorba de o boala contagioasa se vor respecta riguros normele generale de prevenire a raspandirii infectiilor; din prezentarea succinta a formelor clinice se retine posibiliattea evolutiei nefavorabile cu agravari, ceea ce solicita o supraveghere atenta a bolnavului, relevandu-se semnele de instalare a insuficientei hepatice; diagnosticul bolii si evolutia reclama efectuarea unor examinari complementare care trebuie practicate la timp si cu competenta. In concluzie, prin raspandire, prin formele evolutive, unele grave, prin timpul necesar refacerii organismului, prin sechelele pe care le lasa, hepatita epidemica acuta este o boala impotriva careia trebuie aplicate toate mijloacele profilactice.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img