vineri, 29 martie, 2024

HUSI: Ieri s-a desfasurat sedinta anuala a Adunării Eparhiale a Episcopiei Huşilor.Vezi aici declaratia Părintelui Episcop Ignatie

Distribuie:

Publicat:

Sâmbătă, 17 februarie, a avut loc la Huşi şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Episcopiei Huşilor. Întâlnirea a fost prefaţată de slujba Sfintei Liturghii oficiată de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, la Catedrala Episcopală.

În cuvântul de deschidere Părintele Episcop Ignatie a reafirmat principalele repere ale activităţii pastoral-misionare pe care o desfăşoară Episcopia Huşilor:

„Mi-am propus, încă din momentul alegerii, ca prin toate activităţile pe care le facem la nivelul Eparhiei, să aducem un plus de lumină, un plus de bucurie, de mai multă credinţă pentru cei pe care îi slujim.(…)

Dorim ca la nivel de Eparhie să intensificăm activităţile cu caracter social-filantropic… trebuie să oferim o mână întinsă tuturor celor care au nevoie şi sunt în situaţii precare din punct de vedere material. De la sine se înţelege că noi vom acorda suportul spiritual, de asistenţă duhovnicească, însă trebuie să facem ceva concret pentru toţi cei care au nevoie de ajutor.”

De asemenea, Preasfinţia Sa a reafirmat grija constantă a Bisericii pentru conservarea şi promovarea patrimoniului ei cultural-istoric, mărturie a credinţei şi culturii înaintaşilor noştri, şi semn al prezenţei constante a valorilor credinţei în conştiinţa tuturor făuritorilor de neam.

În acest context a amintit de mărturia anonimă a unui om prezent la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, mărturie ce poate caracteriza tonusul vieţii creştine de zi cu zi: „suflete libere, paşi siguri, frunţi descreţite, senine, ochi strălucitori îndreptaţi spre culmile unui viitor mai strălucit”.

S-au prezentat apoi rapoartele de activitate ale Sectoarelor Centrului Eparhial Huşi, evidenţiindu-se lucrarea cultural-educaţională, filantropică şi edilitară desfăşurată în anul 2017. S-au făcut eforturi pentru prevenirea abandonului şcolar prin acordarea de burse lunare elevilor cu o situaţie materială dificilă, atât prin programul „Braţele părinteşti”, cât şi din partea mai multor parohii; prin sprijinirea mai multor şcoli şi grădiniţe din mediul rural cu mobilier şcolar adecvat şi cu rechizite pentru copii; precum şi prin concursurile, şcolile de vară şi excursiile care s-au organizat pentru ei.

De asemenea, a fost evidenţiată relaţia dintre Biserică şi rezidenţii Centrelor Medico-Sociale de la Băceşti şi Giurcani, de la Azilul de bătrâni din Huşi şi de la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni, aceştia fiind vizitaţi, consiliaţi şi sprijiniţi material de către Părintele Episcop Ignatie şi numeroşi preoţi din Eparhie.

Prin intermediul parteneriatelor încheiate de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, cu parohiile ortodoxe române din Coventry, Leeds, „Sfântul Nicolae” Londra, și „Sfântul Nicolae” Calway – Irlanda, au primit ajutoare constând în haine, încălțăminte, obiecte de igienă personală, rechizite, jucării și dulciuri peste 700 de persoane din parohiile Giurcani, Țifu, Voinești, Zizinca, Știoborăni, Bârzești şi Știoborăni.

A fost evidenţiată, de asemenea, activitatea Asociațiilor de tineret din Episcopie, precum şi implicarea în proiectele naţionale derulate cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img