vineri, 29 martie, 2024

HUSI: Sedinta urgenta, organizata de edilul Ioan Ciupilan

Distribuie:

Publicat:

In dimineata zilei de miercuri, 22 martie, la ora 08:00, a avut loc o sedinta a Consiliului Local al Municipiului Husi. La convocarea facuta de edilul Ioan Ciupilan au raspuns 13 consilieri locali, ceilalti lipsind „motivat”, cum ar spune secretara Primariei Husi. De fapt, motivarea lipsei, am spune noi, consta in faptul ca nu au avut bunavointa sa se trezeasca. Controversatul consilier, poreclit si „seful lucrarilor din Husi”, a ajuns la sedinta, insa exact atunci cand aceasta s-a terminat, pe ordinea zi fiind un singur proiect.

Sedinta a fost condusa de doamna consilier Bucos Marcela. Aceasta a fost prompta si a supus la inceputul sedintei ordinea de zi, iar mai apoi s-a discutat proiectul „Implementarea unui sistem de management al performantei si calitatii in Primaria municipiului Husi”, care a fost votat in unanimitate de catre consilierii PSD si PNL.

Obiectivul general proiectului il constituie implementarea unor sistem intregrate de management al calitstii si performantei, in vederea optimizarii proceselor decizionale si de sprijin a clientilor, sustinut de o dezvoltare a abilitatilor personalului de la nivelul primariei. 

Sursa principala de finantare a proiectului o reprezinta fondurile europene nerambursabile.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img