vineri, 26 aprilie, 2024

Iată care sunt semnele glicemiei crescute!

Distribuie:

Publicat:

Menţinerea glicemiei în limite normale este necesară în cazul tuturor oamenilor, mai ales la cei diagnosticaţi cu diabet, pentru prevenirea complicaţiilor. Creşterea valorilor glucozei în sânge este însoţită de unele manifestări, pe care este este bine să le cunoşti.

Hiperglicemia defineşte  creşterea nivelului de glucoză sangvină, denumit şi glicemie. „Nivelul de glucoză din sânge fluctuează în funcţie de timpul scurs de la ultima masă, de efortul fizic depus, de componentă mesei, dar cu toate acestea, la omul sănătos nu ar trebui să depăşească valoarea 100mg/dl dimineaţă pe nemâncate şi 140 mg/dl la 2 ore după mesele principale. Persoanele care constată că depăşesc aceste valori trebuie să meargă la un medic de specialitate şi să efectueze investigaţiile necesare. Nu este vorba întotdeauna de diabet zaharat, de multe ori este doar o stare prediabetică, care poate fi reversibilă în contextul modificării stilului de viaţă. Pentru un rezultat mai susţinut, acesta poate fi  asociat în unele cazuri şi cu tratament medicamentos”, explică dr. Ioana-Diana Florenţiu, medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice.

Semnele de alarmă

Hiperglicemia este însoţită de unele manifestări precum: urinările frecvente, nevoia crescută de a bea apă, oboseala neobişnuită, pierderea inexplicabilă în greutate, vederea neclară, vindecarea greoaie a rănilor, dureri de cap, gură uscată. În cazul în care hiperglicemia nu e tratată, se ajunge la formarea de acizi toxici (cetone) în sânge şi urină (cetoacidoză), care se manifestă prin greaţă, vărsături, slăbiciune, confuzie, dureri abdominale, iar în cazuri grave poate interveni coma.

Ce modificări se impun

Medicul Ioana-Diana Florenţiu atrage atenţia că persoanele cu hiperglicemie trebuie să facă unele modificări în alimentaţie şi în stilul de viaţă. „O dată diagnosticată hiperglicemia (starea de diabet zaharat tip 2 sau prediabet) tratamentul constă, în primul rând, în modificarea stilului de viaţă. În cazul celor supraponderali sau obezi se recomandă scădere în greutate. Se indică un regim alimentar cât mai sărac în zahăr, grăsimi, alimente intens procesate. Se vor evita astfel dulciurile, produsele de cofetărie, patiserie, sucurile (chiar şi cele naturale), prăjelile, carnea şi brânză grase, fructele uscate sau excesiv de dulci (banane, struguri etc.). Sunt recomandate cerealele integrale, legumele, proteinele vegetale din mazăre, linte, fasole, proteinele animale fără grăsime (carne de pasăre, peşte, vită), brânzeturi nefermentate, uleiul de măsline, fructele cu un conţinut scăzut de zahăr (fructe de pădure, pepene, orice fruct care nu este foarte copt). 

Efortul fizic susţinut reprezintă o altă parte importantă a tratamentului. Se recomandă minim 150 de minute pe săptămâna de efort fizic aerob (alergare, bicicletă, ec.) şi 90 de minute de efort fizic anaerob (ridicat de greutăţi, pilates etc.)”.

Citeşte şi: Ce este bine să faci pentru a preveni diabetul de tip 2. Sfatul medicului
 

SFATUL MEDICULUI

Dr. Ioana-Diana Florenţiu

COntinuarea pe clicksanatate.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img