News Flash:

Ieşeni depistaţi la volan, cu dreptul de a conduce suspendat

17 Iulie 2022
378 Vizualizari | 0 Comentarii
c4a268b6 a148 4263 8d44 896ed4d24d7d

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomeşti efectuează cercetări cu privire la doi ieşeni depistaţi la volanul unor autoturisme, deşi aveau dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

 În data de 07 iulie a.c., pe timpul desfăşurării unor misiuni specifice, echipaje ale poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti – I.T.P.F. Iaşi au oprit pentru control, în localitatea de frontieră Tomeşti, respectiv Vlădiceni, două autoturisme înmatriculate în România, conduse de doi ieşeni în vârstă de 31, respectiv 33 de ani.

 Cu ocazia efectuării controalelor, existând suspiciuni cu privire la dreptul de a conduce autovehicule ale celor doi tineri, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că bărbaţii au dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a săvârşirii unor abateri la regimul circulaţiei rutiere.

 Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0910 (s) | 23 queries | Mysql time :0.031012 (s)