marți, 19 martie, 2024

Imagine de basm la manastirea „Schimbarea la Față” din Dobrina : „Luna pastorației copiilor și tinerilor”, derulat de Episcopia Hușilor

Distribuie:

Publicat:

Sâmbătă, 12 iunie 2021, la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Huși a avut loc întâlnirea tinerilor din Protopopiatul Huși, participanți în proiectul „Luna pastorației copiilor și tinerilor”, organizat de Episcopia Hușilor cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie.

Toți cei 160 de copii și tineri, din 12 parohii ale Protopopiatului Huși, și-au început ziua participând la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica Mănăstirii, de preoții parohi implicați în proiect.

A urmat apoi Gala proiectului „Luna pastorației copiilor și tinerilor” și a fost vizionat filmul care a surprins activitățile desfășurate de către tineri în parohiile din care provin.

Timp de câteva ore, în echipe, s-au desfășurat activități educative nonformale și jocuri în aer liber, în poiana din apropierea mănăstirii, având ca voluntari membrii Asociației „JoyCamps România”

Un moment inedit l-a constituit prezența, în mijlocul tinerilor, a elevilor de la clubul de robotică "Quasar Robotics", de la Colegiul National "Cuza Vodă" din Huși, sprijiniți în proiectele lor și de Episcopia Hușilor. 

Proiectul „Luna pastorației copiilor și tinerilor”, aflat la prima ediție în Episcopia Hușilor, s-a derulat între 15 aprilie și 15 mai 2021, prin Sectorul activități cu tineretul al Episcopiei Hușilor.

În total, 550 de elevi, din 36 de parohii, au beneficiat de acest demers, care a avut că obiectiv principal dinamizarea misiunii în mijlocul tinerilor.

Mulțumim Părintelui Episcop Ignatie, preoților implicați, Consiliului Județean Vaslui, domnului președinte Dumitru Buzatu, elevilor de la clubul de robotică "Quasar Robotics", de la Colegiul National "Cuza Vodă" din Huși și tuturor voluntarilor de la Asociația "JoyCamps Romania", a menționat domnul consilier Marian Dumitru Rugină.

Pe parcursul proiectului, la nivelul fiecărei parohii implicate, tinerii au avut parte de mai multe întâlniri tematice, cateheze, activități filantropice, jocuri, activități de ecologizare, târguri caritabile, scurte pelerinaje sau drumeții.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img