vineri, 26 aprilie, 2024

In 2030 SUA ar deveni a treia economie a lumii, dupa China si India (previziuni)

Distribuie:

Publicat:

China și India ar putea depăși Statele Unite în 2030 și ar putea deveni cele mai mari economii ale lumii, conform unei prognoze Standard Chartered Plc, șapte dintre primele 10 economii ale lumii de atunci fiind în prezent piețe emergente, arată Bloomberg.

Conform unui clasament în baza PIB nominal folosind paritatea puterii de cumpărare, China va fi pe primul loc, urmată de India, SUA, Indonezia, Turcia, Brazilia, Egipt, Rusia, Japonia și Germania.

Banca Standard Chattered prognozează o creșteri de 7,8% până în 2020 pentru India, în timp ce ritmul de creștere al Chinei va încetini până la 5% în 2030, având în vedere dimensiunea economiei.

Cota Asiei din PIB global, care a crescut la 28% anul trecut, de la 20% în 2010, va ajunge probabil la 35% până în 2030, echivalentul zonei euro și al SUA combinate.

Economiștii de la Standard Chartered cred că mai mult de jumătate din populația lumii va intra în categoria clasei de mijloc până în 2020, creștere care, condusă de urbanizare și educație, ar trebui să ajute la contracararea efectelor tendinței rapide de îmbătrânire a populației în multe economii, inclusiv în China.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img