Ziua de 10 mai are o semnificaţie aparte pentru români şi Istoria României. În urmă cu 152 de ani, Principele Carol pășea pe pământul țării, însoțit de Ion Brătianu. Au urmat 48 de ani de domnie glorioasă, când s-au pus bazele României moderne. Dar nu despre acest moment istoric intenţionez să vorbesc în acest scurt articol, ci despre naşterea la Huşi, pe data de 10 mai 1926, a unui psiholog român de talie internaţională. Este vorba de Paul Popescu-Neveanu, profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti – şeful Catedrei de Psihologie (1990-1993) şi director al Institutului de Psihologie al Academiei Române(1990-1994). Huşul a dat câţiva savanţi-contributori la dezvoltarea ştiinţelor socio-umane, sociologul Mihai Ralea, psihologul Paul Popescu-Neveanu şi logicianul Petru Ioan, pe care merită să-i amintim ori de câte ori avem ocazia.
Dintr-un articol semnat de istoricul huşean Costin Clit, aflăm că tatăl marelui psiholog a fost preot şi a slujit la Biserica cu hramul „Înălţarea Domnului” din Huşi. Preotul Gheorghe Popescu a fost şi profesor de teologie-director al Seminarului Teologic din oraş, membru PNŢ şi deputat de Huşi ales în 1934. După trecerea la cele sfinte a tatălui, mama se mută cu fiul la Braşov, unde acesta urmează studiile liceale.
Paul Popescu urmează studii de psihologie la Universitatea din Bucureşti, sub mentoratul unul alt huşean celebru, Mihai Ralea. Se pare că Mihai Ralea îl cunoştea pe Paul Popescu de pe vremea când acesta copilărea la Huşi. Probabil, profesorului Mihai Ralea i se datorează şi recomandarea pentru un doctorat în psihologie la Leningrad (Sankt-Petersburg), unde Paul Popescu va lucra sub îndrumarea reputatului profesor de psihologie V.N. Measicev. După întoarcerea de la studiile doctorale, Paul Popescu se căsătoreşte cu o colegă de la care preia numele Neveanu. Teza sa de doctorat cu tema „Tipurile de activitate nervoasă superioară la om” a fost publicată la Editura Academiei Române, în 1961. În anul 1953 a devenit conferenţiar universitar, iar din 1969 profesor de psihologie la Universitatea Bucureşti. Profesorul Paul Popescu-Neveanu a îndeplinit şi alte funcţii administrative în mediul universitar-cultural din Bucureşti: prorector al Universităţii Bucureşti, director la Institutul de Ştiinţe Pedagogice, directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti (1956).
Dintre lucrările cele mai importante ale profesorul de psihologie Paul Popescu-Neveanu, care se găsesc în toate bibliotecile din ţară, inclusiv în librăriile on-line, găsim următoarele titluri: Tipurile de activitate nervoasă superioară la om, Bucureşti (1961); Psihologie generală (1964, 1974); Psihologia creaţiei actoriceşti (1969); Probleme ale învăţării (1969); Personalitatea şi cunoaşterea ei (1969); Studii psihologice privind dezvoltarea psihică a a copiilor (1970); Personalitatea şi cunoaşterea ei 1970); Sensibilitatea – modalităţile de recepţie senzorială (1970); Introducere în psihologia militară (1970); Curs de psihologie generală, Universitatea din Bucureşti (vol I – 1976, vol II – 1977); Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti (1978); Tratat de psihologie generală, 888 pagini, Editura Trei (2013).
Academicianul Alexandru Surdu, în prezent directorul Institutului de Filosofie şi Logică al Academiei Române, un apropiat al marelui psiholog huşean, îl descrie pe Paul Popescu-Neveau ca fiind un personaj boem, pitoresc, admirat de studenţi, iubit de studente: „L-am cunoscut pe Paul Popescu-Neveanu încă din primii ani de studenție. Ne întâlneam adesea la restaurantul Berlin. Am aflat mai târziu că locuia pe aproape (Str. Matei Millo) și că făcea aici o ultimă „haltă“ înainte de-a ajunge acasă. Stătea uneori singur la masă, în fața unei sticle cu vin. Ni se părea curios, căci noi beam bere și cocârț. Când trecea pe lângă masa noastră, ne ridicam în picioare, iar el ne făcea un semn, parcă plictisit, cu mâna: „Sidite!“. Astăzi știu că era sătul de studenți și de nimicurile pe care le discutam noi. Dar ne privea cu îngăduință, mai ales pe noi, cei de la „filosofia generală“, nepricepuți întru cele psihologicești. Și o făcea de sus, căci era un bărbat înalt și voinic. Cu părul negru, des și bogat (arăta a poet) și fața albă, neroșcată ca a noastră, a brașovenilor.”
Profesorul Paul Popescu-Neveanu a fost apropiat şi de mediul universitar ieşean. În acest context, ne aducem aminte şi de faptul că, mentorul său de la Universitatea Bucureşti, huşeanul Mihai Ralea, a contribuit la dezvoltarea ştiinţelor sociale (psihologiei sociale, pedagogiei sociale şi esteticii) încă de pe vremea când era conferenţiar universitar la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi. La Iaşi, Paul Popescu-Neveanu era cultivat de marele psiholog academician Vasile Pavelcu, care îl numea în comisiile pentru susţinerea tezelor de doctorat în psihologie.
Regretatul profesor ieşean de psihologie socială Adrian Neculau l-a cunoscut şi el pe huşeanul Paul Popescu-Neveanu despre care povesteşte următoarele: „L-am cunoscut mai târziu, îşi mai pierduse din strălucire, dar încă ţinea conferinţe care electrizau. Niciodată dogmatic, nu suporta frazele conformiste, făcea aprecieri care adesea şocau, prin asociaţi şi soluţii neaşteptate. (…) Îl admira numai pe Vasile Pavelcu, el i-a lipit fostului elev al lui Janet eticheta de „scriitor de psihologie". Venea des la Iaşi, profesorul Pavelcu îl simpatiza, îl numea în toate comisiile de doctorat. Făcea spectacol, la susţinere şi dupăaceea, în discuţiile prelungite care urmau. Se intâlnea cu multi intelectuali ieşeni, era invitat, simpatizat, dorit. Era un om-orchestră, dădea recitaluri, trebuia doar să-l provoci. Se desfăşura critic, mai ales, când se referea la politica oficială. Tiradele impotriva „familiei domnitoare", cum numea el clanul Ceausescu, erau din ce în ce mai frecvente şi mai vehemente, nu lua seamă la compozitia publicului, nu se putea abţine, nu era deloc prudent, punându-i adesea pe cei din jur în încurcatură”.
Mi-ar place ca, în această zi de 10 mai, huşenii şi nu numai să-şi aducă aminte de psihologul Paul Popescu-Neveanu. Praful uitării nu trebuie să se aştearnă peste numele acestui savant născut în „oraşul dintre vii”. La liceu, am învăţat psihologie de pe Manualul semnat de Paul Popescu-Neveanu, în colaborare cu profesorii Mielu Zlate şi Tinca Creţu de la Universitatea Bucureşti. Era un manual greu şi dens. Tainele psihologiei le-am descifrat cu doamna prof.dr. Doiniţa Vasiliu, profesoara mea la Liceul „Cuza-Vodă” din Huşi, iar mai apoi cu profesorul Tiberiu Rudică de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi. Apropierea de psihologie o datorez soţiei mele, pe numele de domnişoară Manuela Oprişanu, pe care am cunoscut-o pe 10 mai 1993şi am devenit prieteni, pe când eram elevi la Liceul „Cuza-Vodă” din Huşi, al cărui Centenar îl vom sărbători anul acesta. Amândoi am „tocit” Manualul de Psihologie semnat de Paul Popescu-Neveanu şi colegii său, am lucrat sinteze de psihologie cu doamna profesoară Doiniţa Vasiliu şi, ulterior, am urmat studii la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi. Nu ştiu dacă în Huşi este vreo stradă care poartă numele lui Paul Popescu-Neveanu… În 2026 se vor împlini 100 de ani de la naşterea acestui savant şi ar merita să-i dedicăm un simpozion chiar la Huşi şi o slujbă de pomenire la biserica de la „Înălţare”, unde a slujit tatăl său, preotul Gheorghe Popescu.
A consemnat,
Prof. asoc. dr. Ciprian Iftimoaei
Departamentul de Sociologie al Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi
