Uneori cea mai sigură cale de a provoca schimbarea este să i te împotriveşti.
Acesta ar putea fi cazul Italiei, unde recentele alegeri au adus la putere două partide naţionaliste şi eurosceptice cunoscute ca Mişcarea 5 Stele şi Liga. Ele au câştigat împreună suficiente mandate pentru a forma o coaliţie de guvernare, ceea ce au reuşit să facă săptămâna trecută, dar deşi ambele şi-au moderat retorica anti-UE din campania electorală, ele au ales pentru postul de ministru de finanţe o figură controversată care vrea ieşirea din zona euro. Apoi, într-o mişcare pe care nimeni n-a anticipat-o, preşedintele Italiei, care în mod normal joacă un rol figurativ, s-a opus prin veto acestei numiri. Prin urmare, coaliţia a eşuat. Pentru a răsuci cuţitul în rană, preşedintele a numit premier interimar un fost oficial al Fondului Monetar Internaţional. Acesta va conduce un guvern tehnocrat care nu poate adopta iniţiative, însă poate lucra într-un cadru stabilit până la organizarea noilor alegeri.
Cu alte cuvinte, preşedintele a trecut peste voinţa poporului. El a numit un oficial provenit dintr-o organizaţie detestată de electoratul câştigătorilor unor alegeri libere şi corecte şi i-a dat puterea de a continua politicile asupra cărora acest electorat a votat în esenţă împotrivă. Dar preşedintele a evidenţiat şi cât de slabă este în realitate această coaliţie. Puţini dintre membrii ei au experienţă în politica italiană de nivel înalt. Susţinătorii preşedintelui ar putea să poarte această decizie ca pe un titlu de onoare, în timp ce adversarii săi ar putea să o considere ca fiind o greşeală, dar observatorii neutri o văd pur şi simplu ceea ce este: rezultatul inevitabil al transformării politicii italiene.
Însă tacticile preşedintelui s-ar putea întoarce împotriva lui. El mizează pe faptul că forţând alegerile anticipate se va ajunge la un alt rezultat. Este posibil. La urma urmei, în Italia sprijinul pentru directivele UE este relativ scăzut, dar majoritatea italienilor încă susţin rămânerea în zona euro. Ei doar vor să ia singuri decizii.
Dar la fel de posibil este şi ca forţele antisistem care au adus la putere Liga şi Mişcarea 5 Stele să câştige mai multă popularitate, mai ales dacă italienii cred că democraţia lor este în pericol. Politica italiană va fi în următoarele luni una de operetă şi ea va avea rezonanţe pretutindeni în Europa, mai ales în locuri precum Polonia, Ungaria şi Republica Cehă, ţări care s-au împotrivit autorităţii Bruxelles-ului.
Fără nicio îndoială că UE va accepta decizia preşedintelui italian de a înlocui o coaliţie ce a rezultat din alegeri cu un guvern tehnocrat care măcar este mai puţin ostil faţă de UE. Argumentul va fi că preşedintele acţionează conform regulilor Constituţiei italiene. Ceea ce este adevărat. Dar realitatea este că el a întors rezultatul alegerilor şi în acest fel va fi văzut. Decizia sa va fi considerată o şmecherie folosită de perdanţi împotriva învingătorilor, ca un obstacol ce împiedică preluarea puterii de către un guvern popular şi ales. Nefiind expert în drept constituţional italian, ezit să speculez dacă principiile constituţionale au fost folosite cu această intenţie. Deocamdată, refuzul UE de a sancţiona Italia va fi văzut ca un sprijin dat unor mişcări de blocare, în mod antidemocratic, deşi constituţional, a rezultatului vreunui scrutin împotriva UE.
Problema pe care această situaţie o creează Italiei este evidentă. Avem o criză. Italia este o ţară mare şi un membru fondator al UE. Cetăţenii ei au ales partide care au format un guvern antieuropean. Iar preşedintele l-a sabordat.
Dar nici problema creată Uniunii Europene nu este mai puţin serioasă. Europenii îl vor susţine pe preşedinte pe baza unor temeiuri constituţionale şubrede. Ei vor fi astfel atacaţi pe temeiuri democratice mai largi. Însă mai revelatoare pentru slăbiciunile fundamentale ale UE sunt opţiunile ei limitate de a răspunde. Dacă UE pur şi simplu acceptă anularea unor alegeri libere, atunci va lăsa impresia că este disperată, anti-democratică şi moralistă selectiv. Dacă ia măsuri împotriva Italiei – ceva ce este puţin probabil să facă -, îi va slăbi pe susţinătorii pe care UE îi mai are în Italia şi în alte locuri.
Lucrurile devin tot mai dure în Europa.
*** Articol scris de George Friedman
